Un cămin distins ce excelează prin armonia detaliilor rafinate

Fiecare locuință ascunde în spatele amenajării o poveste, iar când aceasta este rodul implicării proprietarilor, reușita este garantată. Este și cazul acestei vile superbe, căreia gazdele noastre i-au adus o înfățișare nouă, ravisantă, într-un timp record.

Credit foto: Sorin Iacob

Nu cred că pot contoriza numărul locuințelor văzute de mine de-a lungul timpului și prezentate în paginile acestei reviste. Însă pot spune că de fiecare dată când aflam că în proiect sunt implicați atât proprietarii, cât și designerii ori arhitecții eram convinsă că subiectul are mai multă consistență, că este mult mai ofertant. Această regulă mi s-a confirmat și de această dată, când am descoperit în amănunt istoricul acestei vile elegante. Tot ca o statistică, punctuală de această dată, pot spune că am avut plăcuta surpriză să aflu că procentul de participare la renovarea și amenajarea acestui cămin al proprietarei este mai mult decât covârșitor. Poate acesta este și motivul pentru care ambianța respiră acel aer homy cald și primitor, fără derapaje stilistice ori intervenții forțate. Armonia desăvârșită este rodul unui bun-gust cultivat în timp și al unei deschideri către frumos, pe care proprietara m-a convins că le deține de îndată ce ne-am început conversația.

Mai multe detalii și imagini găsești în ediția tipărită a revistei Casa Lux nr. 6/2012.

Text: Mariana Nicolae

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *