3 detalii de decor care servesc drept carte de vizită pentru casa ta. Le știai?

Unele lucruri din casa ta merită mult mai multă atenție decât le acorzi în acest moment. Sunt detaliile care pot să facă dintr-o casă ternă, una de revistă.

Oricare dintre noi își dorește o locuință decorată cu bun gust, modernă și care să-i impresioneze pe cei care ne calcă pragul. În realizarea acestui tip de decor nu este de ajuns să alegi piese de mobilier moderne și câteva decorațiuni originale, trebuie să acorzi atenție fiecărui detaliu. Iată care detaliile care cântăresc mai mult decât crezi și care au puterea să confere unei case eleganță desăvârșită.

  • Lucrurile utile trebuie să impresioneze și din punct de vedere estetic

De multe ori, lucrurile de care ai nevoie cu adevărat într-o casă sunt alese numai după criteriul calității și al durabilității, esteticul trecând pe locul al doilea. Tocmai aceste lucruri fac și diferența între o casă decorată cu adevărat cu bun gust și o casă ternă, lipsită de farmec.

Privește, de pildă, baia, camera în care de obicei creativitatea nu prea își are locul. Ai putea fi tentat să crezi că în această încăpere alegerile sunt limitate, că nu poți decât să cumperi obiectele sanitare clasice și poate un dulap. Ei bine, chiar aceste lucruri au puterea să transforme casa ta. Imaginează-ți că în locul căzii vechi, pe care se văd deja semnele timpului, ai avea o astfel de cadă de baie. Este dovada vie că un singur lucru poate schimba radical atât aspectul, cât și atmosfera dintr-o încăpere, nu crezi? În plus, așa cum vezi, modelele vintage sunt în măsură să recreeze un decor regal chiar și într-o baie de apartament.

Nu uita că în această categorie integrăm și alte obiecte precum lavoarul sau bateriile de la cada și chiuvetă. Modelele moderne sunt cu adevărat fermecătoare și te ajută să creezi un decor original.

  • Culorile folosite în casă și asortarea lor

Fiecare dintre noi are o culoare preferată, însă asta nu înseamnă că ea ar trebui folosită în întreaga locuință. Este o greșeală care duce către un aspect încărcat și care dă senzația de lipsă de creativitate și de imaginație.

Alege o paletă de la bun început pentru întreaga casă și joacă –te cu ea. Când vine vorba despre culorile utilizate în casă, echilibrul trebuie să fie cuvântul de bază. Nu este recomandată nici varianta prea    „cuminte” în care folosești doar bej, alb și venghe în toată casa, dar nici varianta unui curcubeu, în care fiecare obiect este de altă culoare.

În plus, toată casa trebuie să aibă o coerență din punct de vedere cromatic și să nu dea impresia că fiecare încăpere este dintr-o altă casă. Ai putea crede că folosind o culoare diferită în fiecare cameră creezi diversitate, însă rezultatul va părea desprins dintr-un showroom de mobilă. Găsește un element cromatic central, pe care să-l folosești peste tot. Asortarea culorilor este și ea importantă. Nu folosi în aceași încăpere culori complementare, pare forțat, iar rezultatul s-ar putea să fie pur și simplu obositor pentru ochi.

  • Lucruri cu personalitate, care te reprezintă cu adevărat

Locuința ta nu ar trebui să arate exact ca una din revistele de design interior. Ea trebuie să aibă propria personalitate și să fie decorată cu o amprentă personală. În vreme ce în reviste vei găsi inspirația pentru diverse idei și sfaturi foarte utile, tușa finală trebuie să-ți aparțină ție și să te reprezinte.

Acest aspect face din casa ta una unică. Nici nu mai contează cât a costat fiecare obiect, materialul din care este confecționat sau alte astfel de detalii, atunci când intri și simți pur și simplu că e locul tău, că este „acasă”. Acest lucru îl observă și cei care îți calcă pragul, chiar dacă nu îți dai seama. Alege, așadar, obiecte care să te reprezinte, care să-ți placă, și nu lucruri care sunt la modă sau pe care le-ai văzut în casa unui prieten.

Care crezi că sunt elementele care compun cartea de vizită a unei locuințe?      

 

 

Sursa foto: Shutterstock

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *