Atmosferă cosy într-un cămin French style

Foto: Sorin Iacob

Măiestria cu care au fost folosite materialele naturale și elementele arhitectonice aparținând unor stiluri tradiționale diferite a fost secretul amenajării acestei case ravisante, în care armonia deplină este definitorie.

Fără doar și poate, a fost dragoste la prima vedere – nu doar pentru mine atunci când am aflat de la proprietari detaliile savuroase despre construcția și amenajarea acestei case, ci și pentru aparatul de fotografiat, căci rar se întâmplă ca un interior să fie atât de expresiv și de corect conturat. Povestea acestui loc cu parfum vintage începe în anul 2007, când proprietarii s-au decis să investească într-o casă de vacanță. Însă pentru că prețurile terenurilor din jurul Bucureștiului erau exorbitante și nejustificate, la vremea respectivă s-au orientat către litoral. Motivația nu a fost doar de ordin sentimental (cei doi soți sunt îndrăgostiți de mare și de soare), ci și artistic, în sensul că și-au dorit o casă asemănătoare cu cele din sudul Franței, iar zona dobrogeană este ideală pentru o astfel de construcție.

Mai multe detalii și imagini găsești în ediția tipărită a revistei Casa Lux nr.7/2012.

Text: Mariana Nicolae

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *