Calitate și design de top

Alege dotări de calitate superioară pentru amenajarea bucătăriei și bucură-te de toate avantajele! Un aspect profesional este încântător!

Sistemul de depozitare xtend aparține brandului Leicht și a fost premiat anul acesta cu Plus X Award, If Product Design Award și Interior Innovation Award, pentru calitate, inovație și design. Realizate din aluminiu, corpurile impresionează prin sistemul de uși rabatabile și rafturile luminoase. Mai multe detalii găsești pe site-ul www.leicht.com.

Foto: Leicht
Foto: Leicht

Jocul texturilor calde și reci este întotdeauna de bun augur, iar bucătăria nu face excepție de la regulă. Atunci când mobilierul amintește de corpurile din zona profesională, unde materialele predominante sunt inoxul, aluminiul și sticla, ai grijă ca lemnul să echilibreze acest efect. Parchetul sau o pardoseală din gresie care imită parchetul sunt alegeri încântătoare în acest context. Dacă spațiul în care se desfășoară bucătăria are pereții îmbrăcați preponderent în alb, mizează pe contrast și imprimă o culoare puternică pe unul dintre aceștia. Albastrul, de exemplu, evidențiază cu rafinament irizațiile metalice ale mobilierului.

Foto: Leicht
Foto: Leicht

Vei obține un ambient eclectic și primitor jonglând cu piese moderne, ale căror texturi complementare creează un efect dinamic. De exemplu, masa pentru dining, realizată din lemn masiv, va fi accesorizată cu elemente metalice: un bol cu fructe sau o lampă supradimensionată, amplasată deasupra zonei de luat masa. O încăpere de dimensiuni generoase poate fi accesorizată cu niște corpuri de iluminat distincte, destinate diverselor spații funcționale. Pe lângă aspectul practic, ce garantează o bună vizibilitate pentru fiecare loc, aducerea în cadru a unor corpuri de iluminat distincte conferă amenajării un plus de șarm. Corpurile pentru depozitare cu uși opace și o insulă generoasă sunt elemente-cheie în cazul unui open space.

Foto: Leicht
Foto: Leicht

În dulapul înalt și închis au loc aspiratorul, găleata cu mop și detergenții pentru curățenie.

Foto: Leicht
Foto: Leicht

Ușile mobile ale corpului de depozitare se pot ridica, lăsând la vedere vesela și obiectele decorative, precum vaze sau boluri. Lumina integrată sub partea superioară a corpului de mobilier plasează totul într-un cadru artistic.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *