Cum protejezi natura cu adevărat

Cum protejezi natura cu adevarat – O atitudine prietenoasă față de mediul înconjurător reprezintă o opțiune personală. Dintre numeroasele tehnologii, materiale sau inovații de tot felul putem adopta, în viața de zi cu zi, acel segment de interes care are beneficii atât pentru noi, cât și pentru natură.

Prezență deco în scop eco

eco INTRO devorm-lj2-setting-1

Prin reciclarea unor PET-uri s-a obținut fetrul din care sunt realizate panourile fonoizolante Onde, pentru brandul De Vorm. Au o structură ondulată, ceea ce permite întrepătrunderea lor în forme cât mai insolite. Panourile sunt disponibile prin Intro, la prețul de 580 lei/buc. L 80 x l 72 cm

Protejează natura, dar fi trendy

eco biokarpet silkolite

Covorul Cacharel Silkolite este realizat manual, din lână și mătase vegetală, și nuanțat cu vopsele obținute prin metode tradiționale din plante. Atunci când pășești pe acest covor, ai parte de o experiență senzorială liniștitoare. Găsești modelul la Biokarpet. Prețul de pornire este de 608 lei/mp. Disponibil în două dimensiuni: L  230/300 x l 160/200 cm 

Reinterpretează și valorifică

eco casa 2

Designerul Anda Roman folosește în interioarele sale artistice piese de mobilier deteriorate, cărora le redă strălucirea într-o manieră originală. Folosește și materiale naturale, învechite, precum este pânza de sac cu care a fost tapițată masa (5.599 lei).

Eco, inventiv și surprinzător

eco Paper Carpet Blue Focus

Un spirit vizionar va alege întotdeauna soluții și piese ingenioase. Ia în considerare covorul din hârtie Paper, realizat de Scholten & Baijings pentru brandul Hay. Prețul lui este de 536 lei, la Intro. L 200 x l 80 cm

Eco și cu termen de garanție nelimita

teco casa 1

Rezistența în timp a unei case depinde în mare măsură de calitatea materialelor folosite. Orientează-te către acelea la a căror producție nu s-au consumat resurse naturale și nu s-a viciat mediul. Simona Rizzi a folosit într-unul dintre proiectele sale bușteni din copaci cultivați în acest scop.

Responsabil cu noxele

eco ARPA_8002_01

A avea o atitudine eco înseamnă a fi atent și la procesul tehnologic de produție a diverselor materiale. Îndreaptă-te către cele pentru care se consumă responsabil resursele naturale și care nu generează compuși organici volatili (COV). Materiale precum inul sau cânepa se prelucrează ușor, iar travertinul înlocuiește cu brio pardoselile chimice din vinil sau cu acoperiri epoxidice.

Text: Mariana Nicolae, Foto: PR

Cum protejezi natura cu adevărat este titlul unui articol publicat în revista CASA LUX NR.3/2016.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *