Decorul naturii în dormitor

Dacă natura este cea care îți încarcă sufletul cu optimism și voie bună, nu ezita și invit-o în casa ta. Dormitorul poate fi prima oprire, iar impactul va fi mai puternic dacă există o amplă suprafață vitrată în cameră sau chiar o ieșire spre grădină. Decorul naturii este mereu încântător.

decorul naturii în dormitor

Lenjeria din imagine este realizată din bumbac 100%, iar setul este compus dintr-o husă de pilotă (L 200 x l 220 cm) și două fețe de pernă (L 70 x l 60 cm). Costă 669 lei la kika.

Este ideal ca interiorul să vină perfect în continuarea exteriorului, așa că plantele naturale trebuie să se regăsească în număr cât mai mare. Pe lângă un aer proaspăt, ele aduc și dinamism și energie amenajării, așa că merită din plin să ne bucurăm de prezența lor. Plantele se pot regăsi grafic și la nivelul lenjeriei de pat, al pernuțelor decorative și/sau al covorului, de exemplu, iar efectul lor va fi și mai puternic. Dacă le alături și culori fresh, de primăvară, atunci amenajarea te va răsplăti cu o porție suplimentară de optimism și veselie.

Pentru a nu obține totuși un ambient foarte încărcat, recomandarea noastră este să alegi pentru finisaje culori neutre, cât mai deschise, pe fundalul cărora plantele și accesoriile colorate se vor evidenția și își vor amplifica frumusețea. Tot în ideea creării unui decor echilibrat, este ideal să alegi accesorii din aceeași colecție, pentru ca patternurile să fie coordonate. De preferat ca piesele de mobilier să aibă un design cât mai puțin elaborat, pentru a lăsa în prim-plan decorul naturii.

decorul naturii în dormitor lenjerie de pat

Patternul inspirat de natură și culorile energizante fac din această lenjerie o adevărată piesă de rezistență a decorului.

Foto: PIP Studio

Articol preluat din revista Casa Lux, nr. 4/2017

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *