Natura, întotdeauna 
o muză generoasă

Natura, întotdeauna 
o muză generoasă – Îți prezentăm o baie ce emană liniște și bunăstare. Este compusă din piese care spun o poveste inspirată de sensibilitatea renascentistă. Nu ai cum să-i reziști dacă ești fan declarat al farmecului și confortului specifice stilului clasic!

Amenajarea de față evocă geometria strictă a uneia dintre cele mai fascinante grădini italiene, și anume Villa Lante, din Bagnaia, provincia Viterbo. Punctul de pornire a fost fermecătorul fototapet ce personalizează zona lavoarului, acestuia fiindu-i asortate piese cu design clasic și detalii fine. Astfel, obiecte sanitare albe au fost alăturate unui mobilier negru, al cărui design reflectă farmecul trecutului. Împreună formează un contrast de efect.

baie-2

Pardoseala a fost finisată cu marmură neagră, astfel că, la rândul ei, aceasta emană multă eleganță. În completarea ei, pentru peretele din dreptul căzii s-au folosit lambriuri realizate din lemn masiv, finisaj încărcat de prestanță și de un inconfundabil aer nobil. 

baie-1Și cum într-un astfel de cadru se impun accesorii prețioase, pentru iluminat au fost alese aplice cu abajur din mătase. La fel de potrivite sunt și cele decorate cu cristale sau realizate din sticlă de Murano, de exemplu.

Foto: PR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *