Obiectele mici, dar care au puterea să-ți transforme casa în una ca în filme

 

Renovarea completă a casei e un proces anevoios, costisitor și incomod, însă transformarea casei tale nu trebuie să implice neapărat săptămâni de muncă, praf și un buget exorbitant. Lucrurile mici fac diferența, iar dacă știi care sunt acelea și cum să le folosești, poți să ai o casă care să te facă să te simți bine imediat cum treci pragul ușii de la intrare.

decor-interior

Iată câteva obiecte deosebite și ieftine, dar care vor face ca locuința ta să aibă un aer aparte.

Cum să îți împrospătezi bucătăria

Ai vrea să-ți personalizezi bucătăria, însă schimbarea mobilei este o cheltuială prea mare? Poți să îi schimbi aerul cu doar câteva achiziții. Cumpără o tablă cu magnet pentru frigider – poți scrie mesaje simpatice acolo sau poți să-ți faci o listă cu lucruri pe care le ai de rezolvat. În locul pungilor și ambalajelor de la diverse produse pe care le folosești la gătit, depozitează-le în borcane colorate sau cutii din tablă personalizate. Vor arăta foarte bine aliniate pe blat, vor fi la îndemână și se vor păstra mai bine.

Dacă vrei ceva cu adevărat original, îți sugerăm un ceainic fermecător, cu un aspect cu totul special, pliat perfect pe gusturile tale și care va împrăștia în toată casa aromele ceaiului tău preferat. Având în vedere efectele miraculoase ale unor ceaiuri din plante și apropierea sezonului rece, este mai mult decât recomandat să te bucuri de câte o cană de ceai fierbinte în fiecare dimineață. În plus, îți imaginezi ce bine dă un ceainic superb pe aragaz în locul unui ibric?

ceainic

Un living desprins din revistele de design interior

Livingul este camera familiei, cea în care își petrec mare parte din timp toți membrii familiei. În plus, în living sunt invitați și musafirii, așa că trebuie să fie un loc primitor, cald și în care toată lumea se simte bine.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci, în cazul în care nu l-ai făcut deja, este să pui multe fotografii cu toți membrii familiei. E o adevărată plăcere să-ți petreci timpul într-o cameră în care poți vedea bucuria de pe chipurile celor dragi atunci când ați fost într-o vacanță sau ați ieșit în parc. Alege rame foto colorate, care să înveselească încăperea.

Dacă vrei să schimbi aspectul livingului fără să cumperi altă mobilă, ia în calcul achiziționarea unor pernuțe decorative pentru canapea, schimbă draperia sau covorul și folosește obiecte decorative pentru rafturile mobilei. Este mai simplu decât crezi!

living

Dormitorul, locul în care te retragi și te regăsești

Dormitorul este una dintre cele mai speciale încăperi din casa ta. Aici îți încarci bateriile, te regăsești și tot aici te retragi în compania unui roman captivant în duminicile când parcă nu ai chef de nimic. Dacă vrei un dormitor care să-ți imprime o stare de bine și te-ai plictisit de vechiul decor, trebuie doar să înlocuiești câteva lucruri sau să adaugi unele noi.

Schimbă vechile noptiere și alege o lampă de pat sau un lampadar deosebit pentru colțul camerei. Renunță la vechile perdele în favoarea unora mai moderne și schimbă lustra. Sunt lucruri care nu te costă mult, par că sunt simple detalii, dar care pot să dea un aspect total nou camerei. Cum patul este cel mai mare obiect de mobilier din casa ta, simpla schimbare a lenjeriei de pat sau achiziționarea unei cuverturi noi va da un aspect mai plăcut camerei.

După cum vezi, e mai simplu decât crezi să faci modificări în aspectul și ambietul casei tale. Nu trebuie să schimbi culoarea pereților sau să cumperi mobilă nouă, trebuie doar să adaugi sau să înlocuiești niște obiecte aparent nesemnificative.  

 

Sursa foto: Shutterstock



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *