Vilă gândită funcțional și conturată minimalist

Am fost oaspeții acestei case impresionante în urmă cu circa doi ani, atunci când era amenajată doar bucătăria, pe care ți-am prezentat-o în detaliu la vremea respectivă. Chiar dacă decorul interior nu căpătase încă substanță, mi-am propus încă de atunci să revin aici pentru o ședință foto, convinsă fiind de la început că proiectul va fi o reușită. Așteptările nu mi-au fost înșelate.

IMG_9472

 

Din contră, am avut surpriza să descopăr o amenajare uni-tară, corect concepută, în care elementele homey se împletesc armonios cu accentele artistice, prețioase. Faptul că proprietarii au avut o viziune foarte clară asupra elementelor ce urmau să constituie decorul i-a ajutat să ducă proiectul la bun sfârșit fără să întâmpine obstacole deosebite. De la proprietară am aflat că: „Ne-am dorit un cămin al cărui decor să fie în opoziție cu stilul clasic, masiv. Am pornit de la ceea ce nu era pe gustul nostru și am eliminat, pas cu pas, acele detalii care nu rezonau cu preferințele noastre. Faptul că ne-am îndepărtat de stilul clasic nu a însemnat să cădem în cealaltă extremă – și anume să adoptăm linii avangardiste,extrem de reci și impersonale. Ne-am orientat către un stil modern, ponderat, fără excese sau detalii tranșante. Am ales o cromatică relaxantă, care să ne reprezinte și care să ne inducă acel sentiment plăcut de acasă.

IMG_9480

Construcția are o arhitectură actuală, cu o volumetrie compactă, individualizată prin câteva detalii arhitectonice realizate în consolă. Suprafețele mari vitrate sunt un atu care potențează valoarea estetică a vilei. Conștienți fiind de importanța luminii naturale în evidențierea unui decor, gazdele noastre au ales atât pentru interior, cât și pentru exterior finisaje naturale în culori deschise, care să aibă puterea să reflecte lumina.

IMG_9519

„Nuanțele de pământuri ne-au ajutat să creionăm o ambianță caldă, pe care am personalizat-o pe alocuri cu accente tari de culoare. Materialele alese au texturi mate, în relief sau lucioase. Am eliminat total imprimeurile de tot felul, căci acestea ar fi încărcat vizual spațiul și ne-ar fi îndepărtat de la ideea principală de la care am pornit – și anume un minimalism ponderat“, ne-a mărturisit proprietara. Coincidența a făcut ca atunci când construiau casa să o cunoască, prin intermediul unor prieteni, pe designerul Cristina Busuioc, cu care au discutat principial despre ce urmează să se întâmple cu proiectul lor. Au realizat că au gusturi comune, ceea ce le-a oferit un plus de încredere, și au decis să colaboreze cu ea în ceea ce privește amenajarea interioară.

Text : Mariana Nicolae
Foto: Sorin Iacob
Articol preluat din revista Casa Lux, ediția nr. 7/ 2012.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *