Zonă de zi luminoasă și colorată

Vrei să îți amenajezi o zonă de zi luminoasă, ce au la bază mult alb, dar îți este frică la gândul obținerii unei amenajări reci și monotone? Nu îți fie teamă, căci există două soluții la care poți apela cu încredere: lemnul, a cărui prezență caldă „îndulcește” orice decor, și culorile vii, ce vin cu o doză mare de energie.

Covoarele din imagine sunt realizate din lână, aparțin brandului Gan Rugs și sunt disponibile prin magazinul Innova Interiorism. Prețul acestora pornește de la 5.540 lei/buc.

“Rețeta” amenajării poate fi aceasta: vopsești pereții în alb, poți alege chiar și o canapea și corpuri de iluminat asortate, și aduci căldura dorită cu ajutorul lemnului prezent la nivelul restului pieselor de mobilier. În mult dorita zonă de zi luminoasă este recomandat și un parchet, dacă nu din lemn masiv, atunci stratificat, însă într-o nuanță caldă, în armonie cu mobilierul. Dacă totuși ți se pare că amenajarea nu are acel „je ne sais quoi“, atunci nu mai sta pe gânduri și prepară un cocktail de veselie folosind accesorii în nuanțe cât mai diverse, neapărat care să emane bună-dispoziție. Astfel, cadrul poate lua un cu totul alt aspect datorită unui covor multicolor și al unor pernuțe decorative, care vor fi scoase excelent în evidență de canapeaua albă. De altfel, albul fundalului este asemenea unei pânze, ce așteaptă nerăbdătoare să fie personalizată într-un mod original de un artist. Revenind la covor, pentru a păstra ideea de contrabalans cu răceala albului, este recomandat să alegi un model realizat dintr-un material natural, cum ar fi lâna, iar căldura și confortul se vor instala în casa ta. Note de veselie poți aduce și cu ajutorul perdelelor și draperiilor, asta în caz că nu vrei să lași ferestrele descoperite, pentru ca lumina naturală să invadeze interiorul, cum se observă în exemplul nostru.

Zona de relaxare și de luat masa au fost marcate fiecare cu ajutorul unor covoare multicolore, perfect asortate cromatic. Acestea au rolul de a anima spațiul și de a-l scoate din anonimat.

Foto: Gan Rugs

Articol preluat din revista Casa Lux, nr. 3/2017



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *