Pasiune, consecvență și bucuria locuirii în propria artă

pictor
Foto: Arhiva artistului

În artă, spune Virgiliu Parghel, porneşti de la pasiune: „Arta presupune exerciţiu şi perseverenţă. Aşa ajungi să te exprimi direct, frust, decisiv”. Pictorul trasează drumul pe care, înaintând, privitorul îşi poate imagina, consecinţă a confluenţelor energetice, o lume întreagă.

Virgiliu Parghel (născut pe 2 mai 1954, la Iaşi) a urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Octav Băncilă“ – Iaşi şi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – București, secția Pictură, la clasa maestrului Corneliu Baba. Membru UAP, pictorul are peste 30 de expoziţii personale şi a participat la peste 50 de expoziţii de grup şi tabere de creaţie în ţară şi în străinătate. Lucrări în colecţii publice şi private din ţări ale Europei şi Americii de Nord.

Natura-cu-flori-si-vioara-2014-up-poliptic---2x29-33+2x39-33
Foto: Arhiva artistului

Tentaţia s-a ivit în copilărie, alături de mama sa, care picta. Talentul, căruia îi putem spune şi har, i-a deschis porţile profesiei devenite vocaţie. Pentru mine, opera lui Virgiliu Parghel sună ca un glissando între înălţimile picturii clasice şi cele ale artei contemporane. Portret, peisaj, natură statică sunt articulate într-un scenariu sui generis al vieţii. Printr-un figurativ robust, el face sensibile straturile subtile ale realităţii, dar reuşeşte să păstreze – deloc paradoxal – misterul abstractului. Şi spune că „în jurul formei bântuie duhuri; nu figurezi mot-à-mot, ci locuieşti tu forma!“. Când lucrează în ulei, pasta densă capătă volum şi amplifică tensiunile cromatice chiar şi atunci când galben şi roşu jubilează în dialog cu griuri policrome.

Text: Marina Roman



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *