Beneficiile unui ascensor pentru persoane cu dizabilități

Un ascensor pentru persoane cu dizabilități este o investiție foarte importantă la orice clădire. Potrivit legii, persoanele cu handicap locomotor trebuie să aibă accesul garantat în orice instituție publică, iar pentru asta trebuie instalate rampe speciale sau lifturi.

ascensor pentru persoane cu dizabilitati

Construirea unui ascensor special este necesară în orice clădire, publică sau privată, pentru că altfel persoanele cu dizabilități nu se pot deplasa. Uneori, atunci când trebuie urcate mai multe trepte sau chiar etaje, montarea unei rampe speciale nu este suficientă, fiind necesară instalarea unui lift.

Iată de ce ar trebui montat un ascensor pentru persoane cu dizabilități în orice clădire:

Oferă libertate de mișcare

Un ascensor pentru persoane cu dizabilități este ușor de folosit chiar fără ajutorul unui însoțitor și oferă libertate de mișcare. În acest fel, persoanele care nu se pot deplasa vor putea beneficia de toate serviciile pe care și le doresc de la respectiva instituție, se vor descurca singure și nu se vor simți marginalizate.  

În plus, un ascensor oferă mai multă siguranță comparativ cu o platformă sau rampă, nu există risc de accidentare dacă este utilizat corect, iar persoana cu handicap îl poate folosi singură, fără să aibă nevoie de un însoțitor.

Ajută la integrarea socială a persoanelor cu dizabilități

Pentru o persoană cu dizabilități este foarte important să se poată descurca singură, să fie cât mai independentă. Iar pentru asta este obligatoriu să se poată deplasa fără ajutor. Scaunul cu rotile le oferă această posibilitate, dar, din păcate, devine inutil în fața unor scări. De aceea este necesară existența unei platforme, a unei rampe sau a unui lift care să poată transporta scaunul cu rotile, oferindu-le în continuare acestor persoane independența pe care și-o doresc.

Integrarea lor socială este extrem de importantă nu doar din punct de vedere psihologic. Dacă o persoană cu dizabilități nu se poate deplasa, atunci ea nu-și va putea rezolva unele probleme și va trebui să ceară ajutor din partea altora. Și, din păcate, există riscul să nu poată primi acest ajutor în timp util.

De aceea, conform legii, rampe sau ascensoare speciale pentru persoanele cu handicap locomotor trebuie să se regăsească în școli, spitale, facultăți, în marile magazine, muzee, instituții ale statului. În acest fel, orice persoană cu dizabilități va putea fi independentă, se va deplasa singură, va putea munci și își va face cumpărăturile necesare.

Ascensorul conferă o valoare mai mare imobilului

Un ascensor de acest fel montat într-un imobil îi va crește acestuia valoarea de piață. Este o dovadă în plus că în acea clădire este folosită o tehnologie modernă, care vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități, oferindu-le acestora egalitate de șanse. Ideal ar fi ca ascensorul special să fie prevăzut de la bun început în construcție, încă din etapa de proiectare a clădirii. În acest fel nu vor fi necesare alte investiții și modificări ulterioare, iar noul cumpărător nu va cheltui bani pentru montarea ascensorului. De aceea, este și normal ca o investiție de acest fel să crească valoarea imobilului.

De altfel, instalarea unui ascensor după finalizarea clădirii poate fi și extrem de complicată, nu doar costisitoare. Liftul ocupă destul de mult spațiu și are nevoie de condiții speciale ca să poată funcționa în siguranță. Prin urmare, deseori sunt necesare și alte modificări ale imobilului, pentru a se putea construi un lift destinat persoanelor cu handicap locomotor. Iată de ce valoarea unei clădiri care are un ascensor de acest fel este mai mare ca a unei clădiri similare, dar care nu are această dotare.

 

 

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *