Tendintele outdoor la târgul spoga gafa

La începutul lui septembrie întreaga atenție a designerilor, a peisagiștilor și a iubitorilor de frumos se va îndrepta către Koln, unde în perioada 1-3 septembrie se va desfășura o nouă ediție a târgului spoga gafa.

 

spoga+gafa 2019, European Trade Press Conference, Lissabon, fltr: John W. Herbert, European DIY Retail Association (EDRA) / General Secretary; Camilla Biasio, Appelhagen Management, Starnberg; Martina Mensing-Meckelburg, German Garden Centre Association e.V. (VDG) / Chairman; Catja Caspary, Koelnmesse GmbH / Vice President; Katie Dubow, Creative Director Garden Media Group (USA); Stefan Lohrberg, Koelnmesse GmbH / Director spoga+gafa

Am aflat în premieră care vor fi tendințele outdoor, după care ne vom ghida pentru a ne bucura de natură, chiar și în spații mici; pentru a petrece clipe cu adevărat plăcute într-o atmosferă de vis pe micul balcon de la bloc sau pe terasa din grădină, savurând un grătar delicios și sănătos în compania prietenilor, care apreciază confortul și ospitalitatea exemplare.

City gardening – este un trend global pe care mulți producători mizează pentru a crește calitatea vieții în marile aglomerări urbane, având în vedere că tot mai multe persoane se mută la oraș, însă nu vor să renunțe la oazele de verde și la relaxarea în natură. În acest sens numerose brand-uri vor lansa în septembrie mobilier outdoor, cu dimensiuni generoase, dar și sisteme pentru întreținera facilă a spațiilor verzi de mari dimensiuni.

Foto: GARDENA, https://www.gardena.com/ro/

Living on balconies – Este poate cea mai de succes traiectorie având în vedere impactul pe care urmează să îl aibe asupra tinerilor, în special, dar și a tuturor celor care locuiesc la bloc, iar locuințele lor nu au suprafețe generoase. Pentru toți aceștia vor fi lansate variante atractive și ușor de contextualizat de pereți verticali verzi, de grădini suspendate cu straturi compacte. Sistemele de irigație vor fi special adaptate în acest sens pentru a fi utile chiar și la etajul nouă, de exemplu. În plus, în astfel de spații restrânse vor fi binevenite ghivecele cu LED-uri încorporate, iar ca sisteme de iluminat nocturn se va merge, în deosebi către sursele care emit o lumină caldă, îmbietoare, de atmosferă, precum sunt făcliile.

Foto: näve

Small escape – în perioada următoare pentru a ne elibera de agitația cotidiană nu va trebui să ne planificăm vacanțe costisitoare, pe tărâmuri îndepărtate, deoarece producătorii de mobilier vor avea în vedere și această latură emoțională a amenajărilor exterioare. În perioada următoare vor fi la mare căutare piesele de mobilier cu linii soft, în culori pastelate, hamacurile vor fi un must have în orice ambient exterior. Astfel, starea de bine se va instaura rapid în compania unor piese confortabile și plăcute privirii.

Foto: Exporsal, http://www.exporsal.com/

More than sticks and ribs – O secțiune foarte importantă a târgului spoga gafa va fi, ca în fiecare an, cea dedicată grătarelor și sistemelor de gătit în exterior. Anul acesta, producătorii promit să revoluționeze oferta cu grătare de mici dimensiuni, concepute astfel încăt emisia de fum să fie minimă. Astfel, te vei putea delecta cu un grătar chiar dacă stai în mijlocul orașului, fără să îți deranjezi vecinii vegani. Mai mult decât atât, noile modele vor fi prevăzute cu tehnologii de top, care vor treansforma o banală experiență a grătarului în aer liber într-un adevărat show culinar, în care vei fi vedetă, fără să ai cursuri aprofundate de cooking.

Foto: Ofyr, www.ofyr.com

Așadar, ca să te bucuri de toate acestea trebuie doar să fii bine informat, iar locul ideal pentru a descoperii toate noutățile este târgul spoga gafa organizat (de Koelnmesse, www.koelnmesse.com) , ce se va desfășura în primele zile din septembrie la Köln.

Text: Mariana Nicolae, Foto : Koelnmesse
Text realizat cu sprijinul Reprezentanței Koelnmesse în România și Republica Moldova

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *