4 lucruri pe care le fac designerii și pe care le poți face și tu în propria locuință

Designerii de interior reușesc să creeze decoruri ce îți taie respirația, iar noi îți vom arăta câteva dintre secretele lor și cum poți să le pui și tu în aplicare în locuința ta.

living

Pare simplu să alegi câteva obiecte de mobilier pentru o casă și să realizezi un decor impresionant, însă adevărul este că mâna unui profesionist se vede de departe. În spatele acestor reușite stă un ochi bine format, studiu aprofundat și ani de experiență, însă există și câteva idei pe care le pot „fura“ și designerii amatori. Iată ce poți pune și tu în aplicare în propria locuință:

  • Optează pentru o mobilă concepută exact după dimensiunile casei

Unul dintre motivele pentru care casele decorate de un designer arată atât de bine se datorează faptului că au un decor unic. Ei bine, acest decor original nu se poate obține cumpărând o mobilă de serie, dintr-un magazin din care toată lumea își obiecte de mobilier. El se obține cu ajutorul mobilei realizate la comandă. Astfel poți alege materialul, culoarea, detaliile (modelul mânerelor, de pildă) dar și dimensiunea.

Atunci când concepi o mobilă pentru bucătărie, de exemplu, poți realiza una care să se potrivească mănușă pe spațiul pe care îl ai. În plus, în felul acesta poți folosi la maximum fiecare centimetru dintr-o încăpere. Vei vedea că poți avea parte de un rezultat excepțional optând pentru o astfel de mobilă la comandă. După cum vezi, mobila este concepută cu o echipă de specialiști și poate ajunge la tine în timp record, având, bineînțeles, și garanție inclusă. Aruncă un ochi pe modelele făcute deja pentru alți clienți, pentru a vedea cât de bine pot arăta.

decor

  • O piesă de rezistență în fiecare cameră

Fiecare dintre noi are în gând să aleagă cele mai frumoase și deosebite obiecte decorative pentru casă, însă e important să găsești un echilibru vizual și să nu umpli camera cu mai multe piese masive, cu forme inedite sau în culori puternice. Trebuie să fie o singură piesă de rezistență într-o încăpere, așa încât să existe un balans și să nu pară încărcată.  

Scopul decorului este să te facă să te simți bine în camera respectivă, iar dacă fiecare lucru îți fură ochii, el te va obosi în loc să te relaxeze.

  • Nu insista cu piesele asortate

Gândește o paletă de culori pe care să o urmezi în toată casa, pentru a avea o coerență în decor, însă nu fă o obsesie din asortare. Nici în fashion nu se mai poartă asorteurile de manual, așa că nu e cazul să le aplici nici în locuința ta. O regulă învechită spune că draperiile și covorul ar trebui să fie de aceeași culoare, însă, dacă respecți aceste norme, vei sfârși prin a avea o locuință ternă și lipsită de personalitate.

Un perete accent, o piesă într-o culoare care iese în evidență și care nu se mai regăsește în altă formă în decor sunt alegeri îndrăznețe, dar care vor face din casa ta una cu adevărat deosebită.  

sufragerie

  • Gândește în ansamblu și pornește de la o singură idee

Nu împărți locuința pe camere atunci când decorezi. Scopul nu este să ai senzația că ai întrat în altă lume ori de câte ori intri într-o altă cameră. Totul trebuie să aibă o coerență, așa că trebui gândit în ansamblu. Bineînețeles, fiecare cameră va avea un ton specific, însă ideea generală trebuie să fie aceeași în majoritatea camerelor. Gândește-te cum ar fi să treci dintr-un living decorat minimalist într-un dormitor decorat într-un stil oriental? Nu prea plăcut, nu-i așa? Tocmai de aceea ar trebui să alegi o singură idee de ansamblu, chiar dacă asta înseamnă să renunți la unele piese.

Tu ai pus în aplicare vreunul dintre aceste trucuri când ai decorat casa?   

 

Sursa foto: Shutterstock



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *