5 secrete în amenajarea casei

Uneori avem nevoie de puțin ajutor când vine vorba de decorarea propriei locuințe. Fie că am trăit câteva luni în casa noastră sau de mai bine de douăzeci de ani, lucrurile trebuie modificate din când în cand. Viețile noastre se schimbă mereu și acest lucru ar trebui să se reflecte și în spațiul în care locuim. Transformările pot fi simple, ca de exemplu achiziționarea unor accesorii noi. Dar poate fi și o schimbare majoră datorată unei culori noi a peretelui sau a unei piese noi de mobilier. Câteva sfaturi te vor ajuta să îți transformi spațiul în care locuiești într-unul cu adevărat confortabil.

  1. Design = Încălcarea regulilor

Un sfat pe care toti specialiștii de design interior ți-l vor spune, este că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Ei sunt formați pentru a găsi soluții unei încăperi într-un mod inedit, cum tu nu l-ai fi văzut vreodată.

Cel mai important este ca decorul din casa ta să reflecte stilul tău de viață și personalitatea. Desigur, este necesar să fie găsit un echilibru, astfel încât locuința să nu pară demodată și plictisitoare sau prea aglomerată.

  1. Provocarea dată de baie

Băile mici pot fi o provocare în materie de design, dar cu o combinație potrivită de suprafețe colorate, corpuri de iluminat, este foarte ușor să creezi iluzia de mai mult spațiu. În ultimii ani băile au început să se extindă în mod semnificativ în dimensiune. Apartamentele în blocurile vechi au băi mai mici pentru care trebuie luate în considerare culorile deschise, tonuri calde, plăcute, ușoare.

Indiferent de stilul abordat, clasic sau modern, ia în considerare ce baterii de baie alegi. Astăzi ele au devenit un adevărat accesoriu. În diferite forme, cu linii pronunțate, designul lor contribuie la aspectul general al băii.

  1. Alegerea canapelei

Crezi că știi exact ce îți dorești când vine vorba de canapeaua pentru livingul tău? Fie că ai intrat în magazin sau ai căutat online, numeroasele modele de canapele pot face ca alegerea să fie mai grea decât ai crezut. Prima dată ia în considerare mărimea acesteia. Dacă livingul tău este suficient de mare, va trebui să te decizi cât anume din cameră să fie ocupată de prezența canapelei. Vrei să incluzi și o măsuță de cafea? O canapea simplă sau una în formă de L este potrivită. Cea în formă de L este o soluție minunată pentru o zonă deschisă, cu rol de a separa sufrageria de bucătărie.

Partea estetică este importantă, dar funcționalitatea este esențială atunci când vine vorba de alegerea materialului pentru canapea. Pielea de culoare închisă se comportă bine odată cu trecerea anilor, oferă eleganță și stil încăperii și este și ușor de întreținut.

Dacă știi că ai adesea musafiri care înnoptează la tine, uită-te după canapele extensibile de calitate.

  1. Lumina perfectă

Lumina naturală este cea mai bună, însă dacă aceasta nu este mereu la dispoziție, este important ca spațiul să fie suplimentat cu surse de lumină. Acestea oferă o strălucire și o căldură încăperilor tale. Stai în fiecare cameră și observă în momente diferite ale zilei lumina de care ai parte. Iluminarea adecvată pentru ceea ce ai de făcut în încăperea respectivă este importantă, bărbieritul sau machiatul în baie nu va mai reprezenta o dificultate.

  1. Accesoriile spun povești

Accesoriile (obiectele decorative) au rolul de a uni elementele unei camere, de a lega compoziția, de a oferi spațiului un aspect finit. În plus, vei oferi personalitate casei, deoarece ele spun adesea o poveste despre interesele tale sau locurile prin care te-ai plimbat. Dacă încă ți-e teamă și nu știi cu ce să începi, un covoraș care să unească piesele de mobilier din living sau dormitor este un început foarte bun.

Foarte important, nu îți fie teamă să încerci mereu altceva. Mobilierul poate fi schimbat, pereții pot fi vopsiți într-o nouă culoare, așadar îmbrațișează noul.

Sursa: Agentia Digital Workforce
Sursa foto: pixabay.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *