3 greșeli de evitat în renovarea și întreținerea mansardelor

Septembrie este ultima lună din an când mai poți începe proiecte de renovare a mansardei.

Deții o casă cu mansardă și îți dorești să o renovezi sau vrei să transformi podul într-un spațiu de locuit modern și luminos? Află că o mansardă este o idee excepțională, mai ales că spațiul poate fi ușor transformat și adaptat unor multitudini de idei.

O mansardă poate fi un spațiu perfect de joacă pentru copii, mai ales acum că se apropie sezonul rece. Însă poate fi transformată și într-un frumos living sau într-un spațiu de lucru. Iar dacă ai un adolescent și o mansardă mare la dispoziție, îi poți face propriul mini-apartament aici, cu tot ce are nevoie, de la baie, la bucătărie și ieșire separată, pentru un plus de intimitate.

Totuși, specialiștii îți recomandă să te documentezi bine înainte să te aventurezi într-un astfel de proiect. Primul pas este, bineînțeles, stabilirea scopului în care va fi folosită mansarda. Apoi trebuie să găsești stilul potrivit în care va fi decorată mansarda, care trebuie adaptat persoanei care o va folosi. Poți consulta în acest sens firme specializate în executarea unor astfel de lucrări. Idei de amenajare poți găsi, de asemenea, pe internet și te pot ajuta să iei mai rapid deciziile.

Foarte importantă în obținerea rezultatului dorit este alegerea materialelor pe care le vei folosi. Acestea trebuie să fie de cea mai bună calitate, mai ales atunci când vorbim despre izolarea mansardei și despre finisaje. Materiale de construcții precum aceste placi de rigips, de care vei avea nevoie în ultimele faze ale izolării, îți vor face misiunea mai ușoară, vor asigura calitatea lucrării și vor garanta rezistența acesteia în timp.

Nu în ultimul rând, trebuie să te documentezi în prealabil și despre cele mai frecvente greșeli legate de amenajarea mansardei. Numai învățând cum să le eviți, te vei putea bucura timp îndelungat de acest spațiu special din casa ta.

Iată care sunt 3 dintre cele mai frecvente greșeli de renovare și întreținere a mansardei și măsurile care se impun pentru a le evita:

Greșeli de izolație

Izolarea acoperișului este extrem de importantă, așa că trebuie să te asiguri că va fi efectuată corespunzător. Dacă acest pas nu este executat perfect până în cele mai mici detalii, în perioada rece vor exista scurgeri de căldură, care pot atârna greu la factura de energie. Și vara vei avea probleme, și asta pentru că temperatura în mansardă va crește foarte mult. Cu alte cuvinte, dacă se fac greșeli de izolație, mai ales atunci când vorbim despre izolarea acoperișului, problemele legate de disconfortul termic vor face parte zilnic din viața ta.

Pentru a preveni infiltrațiile de apă, esențială este și hidroizolația pentru mansarde, care trebuie executată mai ales în jurul ferestrelor. La fel de importantă este însă și montarea unei membrane speciale care nu va permite formarea vaporilor și a condensului. Numai după ce acești pași au fost parcurși poți trece la realizarea finisajelor.

Greșeli în montarea ferestrelor

Montarea corectă a ferestrelor este deosebit de importantă și trebuie să vină la pachet cu un finisaj interior din jurul ramelor executat impecabil. În caz contrar, rişti infiltrații de apă și o temperatură ambientală greu de reglat în mansardă.

Pentru un confort interior sporit, dar și pentru a evita apariția condensului, plasează o sursă de căldură sub ferestre.

Greșeli care duc la apariția condensului

Condensul este poate cea mai frecventă problemă atunci când vorbim despre întreținerea mansardelor. Fenomenul apare atunci când cantitatea de vapori de apa din aer – umiditatea – se afla la limita de saturație. Atunci când acest lucru se întâmplă, apa trece din stare gazoasă în stare lichidă și se depune pe suprafețele reci.  

Condensul se poate depune inclusiv pe geamuri, poate duce la apariția mucegaiului pe pereți și tavan, creează un miros neplăcut în mansardă, duce la apariția igrasiei, a infiltrațiilor de apă, a petelor de apă pe pereți, la dezlipirea tapetului sau la umflarea faianței.

Primul pas în evitarea unei astfel de probleme este aerisirea regulată a mansardei. Iarna, pentru a nu pierde confortul termic, se recomandă aerisirea în etape scurte și dese.

Apoi, trebuie să eviți uscarea hainelor în interior, pentru că acest procedeu duce la un nivel ridicat de umezeală. Numărul plantelor trebuie micșorat, iar ușa de la baie păstrată închisă. Și ușa de la bucătărie trebuie închisă, iar folosirea unui ventilator poate fi de mare ajutor.

Păstrează temperatura în mansardă în jurul a 21 de grade Celsius, cu o umiditate a aerului care să nu depășească 45%. Un dezumidificator te poate ajuta în acest proces.

 

Urmează instrucțiunile de mai sus, pentru a transforma mansarda într-un spațiu confortabil, în care să te simți bine în orice perioadă a anului.

 

Sursă foto: Shutterstock.com



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *