Cum îți protejezi casa de spargeri. 4 metode recomandate de autorități

Numărul spargerilor de locuințe a scăzut în ultimii ani, însă cu toate acestea, mii de proprietari din România se trezesc cu casa spartă de hoți. Numai în primele două luni ale anului trecut au fost înregistrate 2.438 de furturi din locuințe, iar poliția reușește de puține ori să îi prindă pe cei responsabili.

Pe lângă pagube, proprietarii care sunt călcați de hoți înfruntă și un factor psihologic: acela de a trăi cu teama că experiența s-ar putea repeta, dar și cu faptul că cineva le-a invadat intimitatea. Dacă numărul furturilor este în scădere, are legătură și cu măsurile de siguranță pe care tot mai mulți români au început să le ia pentru a-și proteja casele. Iată care sunt cele mai bune strategii prin care îți poți ține locuința în siguranță, astfel încât să nu ai niciodată neplăceri cauzate de hoți:

Securizează curtea locuinței

Casele sunt cele mai expuse hoților, mai ales dacă pot intra în curte cu ușurință. Odată ce au trecut de gard, ei sunt feriți de privirile trecătorilor și pot încerca să spargă un geam sau să forțeze intrarea prin ușa din spatele casei. De aceea, este bine să îți iei  măsuri de siguranță care să descurajeze de la bun început orice tentativă de furt. Probabil ai observat deja că tot mai multe case sunt dotate cu un astfel de sistem pentru deschiderea portilor automatizat și de încredere, care crește nivelul de siguranță al locuinței, pentru că îți permite să îl legi la sistemul de alarmă al casei. Pe lângă confortul pe care ți-l oferă, această metodă este una eficientă pentru a-i descuraja pe hoții care îți analizează casa și care vor ajunge la concluzia că riscul este prea mare.

Instalează un sistem de alarmă la uși

Acum există pe piață și sisteme de alarmă silențioase, care nu scot niciun sunet pentru a-i avertiza pe hoți, ci alertează imediat poliția. Astfel, când ofițerii vor ajunge la casa ta, au toate șansele să îi prindă în fapt pe cei care ți-au spart locuința. Alți proprietari preferă însă un sistem care atunci când este activat scoate sunete puternice și poate alerta vecinii și îi poate speria pe hoți. Indiferent de sistemul de alarmă pentru care optezi, trebuie să te asiguri zilnic că acesta este activat și funcționează. Această metodă este extrem de eficientă mai ales pentru proprietarii care sunt plecați mult timp de acasă și vor să aibă certitudinea că vor găsi totul în ordine la întoarcere.

Ai grijă la ce postezi pe rețelele de socializare

Contrar așteptărilor, cele mai multe spargeri nu se dau în timpul nopții, ci în amiaza mare, când hoții știu că proprietarii sunt plecați la serviciu sau în vacanță. Foarte atractive pentru ei sunt casele sau apartamentele situate la parterul blocurilor. În majoritatea cazurilor, hoții investighează proprietatea, pentru a se familiariza cu programul proprietarilor și pentru a stabili care este cel mai bun moment pentru a da lovitura. De aceea, poliția te sfătuiește să ai mare grijă inclusiv la ceea ce postezi pe rețelele de socializare. Există numeroase cazuri în care hoții au aflat că proprietarii sunt plecați în vacanță urmărindu-i pe Facebook sau Instagram. Fotografiile din vacanță sau anunțul că pleci de acasă poate fi o invitație deschisă pentru cei care așteaptă să prindă cel mai bun moment pentru o spargere.

Nu permite intrarea în casă a unor persoane necunoscute

Există cazuri în care oamenii s-au trezit prădați de hoți chiar în timp ce se aflau acasă. Metodele prin care infractorii acționează s-au diversificat în ultimii ani. De exemplu, la ușa ta apare o persoană care susține că este de la deratizare, de la instalații electrice sau de la gaze. Sub pretextul că a venit să facă o verificare de rutină sau să dea cu substanțe pentru deratizare, ei pătrund în casă și profită de un moment de neatenție pentru a fura obiecte de valoare aflate la vedere.

În alte cazuri, hoții pretind că au venit să îți prezinte niște promoții sau oferte și încearcă apoi să îți distragă atenția pentru a se face nevăzuți cu banii tăi sau cu alte lucruri de prin casă. Poliția recomandă să nu ții la vedere obiecte de valoare și să nu permiți intrarea în locuință a persoanelor necunoscute, chiar dacă îți prezintă legitimații, întrucât acestea pot fi false. Dacă ai dubii, dă un telefon la compania de gaze sau de electricitate și confirmă cu ei dacă este, într-adevăr, vorba despre o echipă trimisă de ei.

Dacă ții cont de aceste măsuri de securitate, locuința ta va fi un loc mai sigur și nu va trebui să îți faci griji că ai putea avea probleme cu hoții.

 

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Christian Delbert



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *