Flori de Hippeastrum minunate

Din mai multe denumiri ale florilor de Hippeastrum, cred că cea de gramofon le trâmbițează cel mai bine frumusețea și strălucirea. Au câteva cerințe de îngrijire, pe care trebuie să le respecți, ca să înflorească mereu frumos.

Hippeastrum in vaze transparente
Foto: Flori Lixăndroiu

Cumpără bulbi mari și sănătoși de Hippeastrum. Plantează-i în ghivece pe măsură, de preferință mai grele, ca să aibă stabilitate. Asigură un strat de drenaj pe fundul vasului, căci umiditatea în exces poate omorî bulbii. Curăță rădăcinile uscate și așază-le pe cele sănătoase în poziție firească, în jos. Pune vasul la lumină și începe udarea, dar moderat, ca să nu iasă frunzele mult înaintea tijei florale. După ce apare tija, udă și fertilizează regulat, dar nu în exces. Apariția florilor este o sărbătoare, pe care o poți prelungi ținând planta într-un loc mai răcoros. Uneori, din același bulb răsar un pic eșalonat două tije florale. Nu e rău să le sprijini, căci podoaba florală e mare și grea. Când florile se trec, taie tijele deasupra bulbului, la trei centimetri. Continuă udările și fertilizarea până spre toamnă, că să înflorească frumos și anul viitor. Altfel, va face flori mai puține și mai mici. Pentru înflorirea viitoare, e obligatorie o perioadă de repaus (1-5 luni). Rărește udările și taie frunzele pe măsură ce se îngălbenesc! Lasă bulbul în ghiveci, într-un loc răcoros. Planta înflorește de regulă în intervalul decembrie-mai. Alege momentul când vrei să înflorească și repune-o în vegetație cu 4-6 săptămâni înainte. Adu ghiveciul în casă și începe udările!

Mici trucuri pentru Hippeastrum

Iată câteva mici trucuri de care este bine să ții cont – la plantarea în ghiveci, o treime din bulb trebuie să rămână afară din pământ, ca să se evite excesul de umiditate. Dacă îți place să ții câteva flori în vaze, nu uita că tija fistuloasă (goală la interior) poate fi puțin crestată, pentru a avea un aspect plăcut, pus în lumină de transparența vazei.

Articol adaptat din revista Casa lux – februarie 2012

Autor: Flori Lixăndroiu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *