Flori minunate, pentru toate gusturile

Natura este generoasă și ne oferă din belșug flori pentru toate gusturile. Unii le preferă pe cele albe, în timp ce alții consideră că farmecul celor colorate este inegalabil… Unii se declară încântați de frumusețea florilor de câmp, alții o preferă pe aceea exotică… Îți prezentăm mai jos câteva exemple, printre care se poate regăsi și favorita ta.

flori margarete
Foto: Flori Lixăndroiu

Margaretele, cu “haina” lor de un alb imaculat, au un aer diafan și deopotrivă rustic. Poți planta doar câteva tufe, deoarece se înmulțesc repede. Dacă este vorba de margarete înalte, au nevoie de sprijin.

flori garofite perene
Foto: Flori Lixăndroiu

Garofițele perene, cu flori roz-mov bătute, arată foarte bine atât într-un decor cu aer rustic, ca de exemplu aici, pe un zid din piatră și pe un fundal cu mult verde, cât și în ipostaze mai romantice.

Foto: Flori Lixăndroiu
Foto: Flori Lixăndroiu

Crinii asiatici au un aer misterios și exotic, iar frumusețea lor se vede cu ochiul liber. Nu pun mari probleme de îngrijire și au o mare diversitate de culori, de la alb până la grena.

flori verbine
Foto: Flori Lixăndroiu

Verbinele, indiferent că sunt roșii, roz, grena sau mov, formează adevărate covoare multicolore cu puncte albe, care ies imediat în evidență în decor. Este greu să nu le admiri!

Articol adaptat din revista Casa lux – octombrie 2011, iulie 2013, aprilie 2013, mai 2013

Autor: Flori Lixăndroiu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *