Alcool, un spectacol la granița dintre teatru și muzică

Ada Milea a transformat versurile unuia dintre cei mai iubiți poeți români contemporani – Ion Mureșan, în cantece pline de dramatism, candoare și umor. Rezultatul este un concert-spectacol de teatru-eveniment, pe care îl puteți vedea și asculta joi, 1 Decembrie 2016, de la ora 19:00, la Teatrul Nottara.

Mihai Măniuțiu, celebrul regizor de teatru, a semnat regia spectacolului, iar scenografia îi aparține lui Adrian Damian – cunoscut publicului din București datorită producției “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” de Mark Haddon, de la Teatrul Național “I.L. Caragiale”.

În evenimentul de la Teatrul Nottara dansează bine-cunoscuta coregrafă Vava Ștefănescu, iar pe scenă, alături de Vava și de Ada Milea, sunt Bobo Burlacianu (Bobo de la Fără Zahăr), Vladimir Ivanov (de la Pinholes), tobarul Alexandru Neagu, împreună cu actorii Teatrului Nottara – Ada Navrot, Ioana Calotă, Crenguța Hariton, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea.

Foto: Adi Bulboacă
Foto: Adi Bulboacă

Alcool este “un spectacol la granița dintre teatru și muzică, dintre umor și amărăciune, dintre speranță și damnare, dintre luciditate și uitare, dintre o lume care ar putea fi luminoasă, dar se îngroapă singură într-o prăpastie.

Montată sau nu, muzica Adei Milea are o doză de teatralitate intrinsecă născută din jocul de cuvinte, de sunete, de instrumente, de voci. Cântecele sunt aproape piese cu personaje, sunt povești care nu sună niciodată la fel și pe care le poți vizualiza cu ochii minții fie că ești într-un bar la subsol, în aer liber sau într-o sală de teatru” (Oana Bogzaru, Yorick.ro)

Biletele se pot achiziționa online, direct de pe site-ul Teatrul Nottara  dar și în format fizic, de la casa de bilete a teatrului.

Prețurile variază între  29.16 lei (preț redus) și  47.52 lei (bilet normal).

Foto: Adi Bulboacă
Foto: Adi Bulboacă

ALCOOL

pe versurile lui Ion Mureșan

Regia: Mihai Măniuțiu

Scenografia: Adrian Damian

Coregrafia: Vava Ștefănescu

Muzica originală: Ada Milea

Light-design: Cristi Șimon

Cu:Ada Milea,Vava Ștefănescu, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alex Neagu, Vladimir Ivanov.

Durata spectacolului: 60 minute.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *