Nou în Europa! Cel mai mare pavilion expozițional dedicat pietrei naturale, inaugurat de PIATRAONLINE, la București

PIATRAONLINE a deschis la sfârșitul lunii septembrie cel mai mare pavilion din Europa dedicat pietrei naturale. În ineditul pavilion expozițional, cu o suprafață de 800 mp, descoperim peste 300 de produse de o mare diversitate, atent și ingenios organizate. Aici, vizitatorii vor putea beneficia de un dublu avantaj: o plimbare relaxantă printre pietre naturale frumos expuse și o incursiune într-un spațiu care conține și sugestii privind combinarea produselor între ele, precum și feluri diferite de montaj. Pavilionul în ansamblul său este o compoziție plăcută și echilibrată, de piatră naturală, metal, sticlă și vegetație.

Și expoziție de artă, și labirint, și grădină

Chiar de la intrare, ai sentimentul că intri într-o expoziție de artă desfășurată într-o grădină ca un labirint.

Structura labirintică este un spațiu prietenos, ospitalier, traversat de un culoar principal, de promenadă, care unește poarta principală de intrarea în showroomul interior. Senzația de bine care se regăsește peste tot vine și de la prezența masivă a vegetației: plante, copaci, flori.

Vegetația se potrivește foarte bine cu piatra, punându-se reciproc în valoare. Sunt zone concentrate pe produse din aceeași categorie, care ajută vizitorul să își facă o idee mai bună despre alternativele pe care piatra naturală le oferă. Există o zonă destinată amenajărilor tradiționale, unde găsim un cuptor de pâine, un grătar funcțional, obiecte decorative, dar și un colț de relaxare (canapele de marmură), sau o zonă mediteraneeană, precum și un perimetru columbian, unde plăcile terrazzo oferă o imagine impresionantă. Pentru o imagine de ansamblu, pavilionul se poate admira și de sus, de pe o pasarelă aflată la o înălțime de 3 m.

Modele de terrazzo numai pentru România

Plăcile terrrazzo expuse și importate de PIATRAONLINE au fost făcute special pentru piața românească de amenajări. Modelele au fost solicitate furnizorului columbian de către organizatori acestei expoziții permenante de piatră naturală ca urmare a interesului tot mai mare al românilor pentru plăcile terrazzo. Plăcile terrazzo se folosesc tot mai mult în România la amenajarea pereților, dar și a podelelor, datorită rezistenței și cromaticii lor specifice.

O altă noutate întâlnită la acest showroom exterior de piatră naturală este noua colecție de blaturi din marmură, granit, travertin și limestone. Felul în care sunt expuse ajută la înțelegerea mai bună a ceea ce înseamnă un blat din piatră naturală. Dacă mulți nu își pot imagina cum arată o placă din piatră naturală lungă de aproape 2 metri, acum se vor lămuri pe deplin. Blaturile au dimensiuni care se potrivesc multor interioare de bucătării sau de bai, deci se pot lua direct din depozit, ceea ce înseamnă că timpul de așteptare pentru achiziție s-a redus aproape de zero. Putem să trecem și acest lucru la capitolul ”Noutăți” venit din partea PIATRAONLINE: stocurile sunt și mai mari din această lună (revenim mai jos cu detalii)

Arhitecții consultanți

Tot din această lună, PIATRAONLINE abordează și o nouă strategie în domeniul vânzărilor de materiale decorative. În cadrul departamentul de consiliere vânzari va exista un grup de tineri arhitecți ce vor acorda asistentă clienților care nu vor ști ce piatră să aleagă pentru proiectele lor sau care nu sunt pe deplin hotărâți. Arhitecții, ca și consilierii de vânzări până acum, îi vor însoți pe clienți în showroomul interior și în pavilionul exterior, explicându-le avantajele fiecărui produs în parte, atât din punct de vedere practic, cât și estetic.

250.000 mp de produse. 7000 mp suprafață depozitare. 1500 produse.

Stocurile PIATRAONLINE vor fi mai mari din acest an, pentru ca zona de depozitare a crescut cu 2600 mp, întregul depozit ajungând la o suprafață de aproape 7000 mp. Ca urmare, suprafața însumată a produselor aflate permanent în stoc depășește impresionanta cifra de 250.000 metri pătrați și va continua să crească în fiecare lună. Asigurarea unui stoc cât mai mare va conduce la două lucruri: mai multe opțiuni aflate la dispoziția iubitorilor de piatră naturală și reducerea timpului între comandă și livrare.

PIATRAONLINE își diversifică mereu oferta, căutând cele mai bune soluții și furnizori în cele peste 10 țări din care se importă cele aproape 1500 de repere. Diversitatea celor 300 de produse expuse în noul pavilion expozițional este foarte mare: marmură, granit, travertin, ardezie, limestone, quarțit, ardezie flexibilă, cu nenumărate finisaje și dimensiuni. Deși expoziția este în spațiu deschis, majoritatea produselor de aici se pot folosi și în interior, indiferent dacă vorbim de proprietăți private sau publice.

Dacă până acum PIATRAONLINE s-a dovedit un adevărat generator de inspirație, showroomul interior fiind un exemplu mai mult decât elocvent, această expoziție permanentă de piatră naturală duce efortul companiei mai departe, facilitând și mai mult accesul clienților către produse utile și frumoase: Pavilionului Expozițional reprezintă un pas obligatoriu pe care a trebuit să îl facem pentru a continua inovația în domeniu și pentru a îmbunătăți serviciile și produsele pe care le oferim clienților.

Dorința de extindere o aveam în plan încă din 2015, timp în care am reușit să achiziționăm spațiul necesar (aprilie 2017) pentru a putea realiza o zonă de prezentare exterioară la fel de spectaculoasă și de inspirațională precum interiorul showroom-ului. Pentru noi, acest proiect constituie o necesitate pentru a le putea oferi clienților noștri un adevărat generator de inspirație pentru proiectele lor de amenajare interioară sau exterioară, menționează Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE.

În mod evident, unicitatea proiectului în cadrul magazinelor de profil din statele europene constă în structura internă și designul pavilionului expozițional: Showroom-ul exterior este construit sub conceptul unui sistem modular „smart” care oferă posibilitatea de remodelare în proporție de 90%, păstrând astfel costurile de manevrare și reamenajare eficiente.

În domeniul construcțiilor, modificarea materialelor expuse în showroom se face la un interval de aproximativ 2 ani, iar acțiunile de  reamenajare trebuie să se realizeze într-un timp foarte scurt pentru ca publicul să aibă mereu acces la cele mai noi tendințe de pe piața de piatră naturală, spune Eduard Baicu, arhitect și designer de interior la Phenomena Laboratory, realizatorul proiectului Pavilionul Expozițional PIATRAONLINE.

Invitație la relaxare
Cum spuneam, pavilionul constituie în același timp un spațiu al relaxării, perfect pentru o plimbare în mijlocul naturii, dar și o modalitate de inițiere în universul fascinant al pietrei naturale. Toată această stare de bine, relaxare și de siguranță se va regăsi mereu în toate amenajarile unde se va folosi piatra naturală.

Surse foto: piatraonline.ro, generatordeinspiratie.ro și piatraonline.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *