Nuanțe de culori pentru dormitor, care au efecte uimitoare asupra organismului

Dormitorul este cea mai importantă cameră a casei, este locul unde te odihnești, este oaza ta de liniște și relaxare. Culorile au un efect diferit asupra organismului și asupra psihicului omului, de aceea trebuie alese cu atenție, pentru fiecare cameră din spațiu de locuit. În prezent se folosește chiar și terapia prin culoare deoarece aceasta ajută în ameliorarea unor probleme de sănătate. Iată efectul unor culori asupra organismului:

  • verdele are efect bun asupra plămânilor, asupra tulburărilor de somn, durerilor de inimă și tensiunii arteriale;
  • roșul te ajută în caz de depresie, hipotensiune arterială, anemie, tulburări circulatorii și digestive;
  • galbenul ameliorează stările de neliniște, nervozitate, tensiune musculară, tulburări gastro-intestinale;
  • portocaliul oferă vitalitate și o stare de bine;
  • albastrul este odihnitor, analgezic, tratează insomnia și stările de nervozitate;
  • violetul are efect benefic asupra sistemului imunitar al organismului;
  • albul este benefic pentru tot organismul, este indicat pentru terapia de culoare în scopul restabilirii stării de sănătate.

Uneori este bine ca dormitorul să emane liniște și pace cerească. Pentru aceasta este indicat să alegi o nuanță de albastru-deschis, care este calmantă și liniștitoare. Această nuanță te ajută să scapi de stres, de stările de nervi, are un efect terapeutic deosebit înainte de culcare. Se spune despre albastru că poate ajuta în tratamentul durerilor de cap și a migrenelor, că este cea mai bună culoare pentru a te recupera și a te simți mai bine după o zi stresantă. Alege albastrul și pentru lenjeria de pat. Poți găsi un astfel de articol în magazinul online de lenjerii Pucioasa care sunt pe placul oricărui client, oricât de exigent ar fi acesta, fie că este vorba despre o femeie sau un bărbat.

O culoare luminoasă în dormitor te va face să te simți minunat deci va fi o alegere înțeleaptă. Culoarea galben îți va crea senzația de mai multă lumină în cameră. Galbenul este o culoare perfectă pentru lunile calde când soarele este puternic. Dacă alegi culoarea galben pentru lenjerii sau cuverturi de pat vei avea senzația de lumină chiar și în amurgul zilei. Galbenul este o culoare asociată cu soarele, este culoarea verii, te duce cu gândul la una din culorile curcubeului, dar și la auriu, la bogăție, putere și prosperitate.

O culoare la fel de luminoasă care simbolizează bucuria este portocaliul. Dacă optezi pentru portocaliu în dormitor te poți bucura de un somn odihnitor, pentru că este o culoare Yang, cu efect relaxant. Această culoare este caldă, poate avea o influență pozitivă asupra psihicului, te poate scăpa de epuizarea mentală, fizică, de stările negative, de apatie și depresie. La fel ca și galbenul, portocaliul simbolizează bucuria de viață, fericirea și creativitatea.

Tonurile pământii în dormitor, de bej ca nisipul, maroniu deschis cum e cappuccino, îți pot crea o stare de bine, au un efect odihnitor asupra psihicului. Bejul va oferi o atmosferă liniștitoare, ceea ce este foarte important pentru camera în care urmează să dormi. Maroniul este o culoare a naturii care oferă un sentiment de echilibru, siguranță și încredere. Această culoare face parte din zona Yin, după cum spun specialiștii în Feng Shui. Tonurile calde de bej și maroniu pentru pereți se potrivesc cu mobilierul din lemn sau lemn alb modern. Astfel de combinații sunt atemporale.

Violetul ca lavanda sau lila-deschis reprezintă nuanțe de culori exotice, de lux, plăcute vederii. Acestea sunt recomandate pentru dormitor deoarece pot crea o atmosferă misterioasă și meditativă. Violetul te duce cu gândul la parfumul lavandei sau la mirosul plăcut de liliac. O astfel de culoare este preferată de femei deoarece are un efect bun asupra lor, le îmbunătățește creativitatea, intuiția, puterea mentală, le oferă o stare de melancolie dar și de încredere în sine. O nuanță de lila-deschis va avea un efect calmant de aceea este recomandată pentru dormitor. În plus culorile lila și violet sunt elegante, exprimă luxul și demnitatea, sunt moderne, feminine, creează senzația de mulțumire, putere și încredere.

Pentru a aduce prospețimea naturii în camera în care dormi, alege o nuanță de verde-deschis, deoarece aceasta este relaxantă. Verdele este plăcut ochiului, induce o stare de echilibru, liniște și pace, are efect asemănător naturii asupra oamenilor. Când te plimbi prin locuri cu verdeață simți cum te calmezi și îți găsești parcă echilibrul. Un astfel de efect are culoarea verde. Pentru dormitor este recomandată nuanța de verde-gălbui care este liniștitoare. Dacă alegi un verde-smarald efectul este stimulator, ai senzația de mai multă energie.

Albul este destul de rece de aceea nu trebuie ales pentru vopseaua lavabilă de zugrăvit pereții. Albul este recomandat însă pentru lenjeria de pat deoarece este imaculat, proaspăt, curat, pur, luminos, perfect pentru patul din dormitor.

Rozul în dormitor este indicat deoarece te duce cu gândul la iubire, tinerețe și romantism. Această culoare oferă o stare de bine tinerilor, este o culoare perfectă pentru dormitorul copiilor, mai ales al fetelor. Rozul este o culoare ca în povești, este dulce și are efect relaxant. O fetiță va fi foarte încântată să doarmă într-o cameră decorată în roz. Această culoare este o parte integrantă a identității feminine, simbolizează dragostea și afecțiunea. Specialiștii spun despre culoarea roz că are efect calmant și poate elimina stările de nervozitate și agresiune, de aceea este bine să fie folosită pentru dormitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *