Sun Plaza mizează pe arta contemporană

Sun Plaza încheie etapa a doua a procesului de reconfigurare prin deschiderea, pe 28 septembrie, a peste 25 de magazine noi și prin etalarea unor proiecte inedite de artă contemporană.

Printre spațiile comerciale care urmează a fi lansate se numără Lego și Forever 21, cu cele mai mari magazine din România, buticul lifestyle Men’s Cave, cu prima prezență într-un spațiu comercial, precum și magazine aflate în premieră la Sun Plaza (LC Waikiki, Pepco, NYX, Pandora, MAC, Sabon, Melkior), cafenele (Gloria Jeans) sau câteva centre specializate de servicii – frizerie pentru copii, Dolphy, și un punct RCS & RDS.

Tendințele ne arată că din ce în ce mai mulți oameni aleg spații care să fie pe deplin acord cu felul în care doresc să trăiască viața de zi cu zi. În acest context, Sun Plaza ne demonstrează că arta nu are nevoie de un muzeu sau de o scenă, ci se poate manifesta și direct, în moduri extrem de diferite. Astfel, artiști și dansatori cu recunoaștere internațională, precum Peter Kogler, Manuel Gorkiewicz și dansatorii trupei de dans „Hungry Sharks” materializează proiecte de excepție, oferindu-le vizitatorilor de orice vârstă posibilitatea de a intra într-un dialog facil cu arta contemporană.

Artistul austriac Peter Kogler, unul dintre pionierii artei generate pe computer, semnează în Sun Plaza două lucrări permanente, de amploare. Design-ul pasajului care face legătura dintre metrou și mall, cu pereții în linii curbe, vibrante, poartă amprenta artistului care este recunoscut pentru lucrările hipnotice și creatoare de iluzii optice. Cei care merg prin pasaj au senzația că urmăresc un sistem care curge, iar, involuntar, întreaga arhitectură se dinamizează. Artistul a creat și o instalație impresionantă de lumini, înaltă de 18 metri și cântărind o tonă, fiind cea mai mare lucrare individuală produsă de firma Zumtobel, liderul de piață din Europa de pe segmentul instalațiilor de iluminat. Lucrarea stă suspendată și formează un vârtej care atrage privirile vizitatorilor spre înălțime, într-un efect de aspirație.

Sun Plaza  se transformă și în scenă de spectacole odată cu introducerea de către ImPulsTanz din Viena, unul dintre cele mai importante festivaluri de dans contemporan din lume, a companiei de dans urban Hungry Sharks.

Trupa prezintă pe data de 28 septembrie producția „Hidden in Plain Sight”, pusă în scenă în această vară și la Festivalul de la Viena. În cadrul workshop-urilor de coregrafie, persoanele interesate se pot familiariza cu mișcările de dans urban, sub îndrumarea dansatorilor profesioniști ai trupei de dans. Având ca inspirație scurtmetrajul „Tango”, din anul 1980, premiat cu Oscar, al regizorului polonez Zbigniew Rybczyński, modelele de dans devin metafore ale relațiilor interumane și ale transformărilor sociale. Întregul spectacol „se deplasează” prin intermediul scenelor individuale prin zona de intrare și prin noile spații create ale Sun Plaza. Publicul este invitat să-i urmeze pe dansatori, pentru a descoperi, în această manieră inedită, noua reconfigurare.   

Tânărul artist plastic austriac Manuel Gorkiewicz pune în scenă 142 de baloane strălucitoare, o lucrare temporară, aflată la granița dintre decorațiuni și artă plastică. Pe parcursul câtorva săptămâni, opera de artă se descifrează singură, iar mesajul plutitor, care inițial se prezintă sub forma unor semne fără sens în nicio limbă, devine într-un final lizibil: un citat al arhitectului și urbanistului austriac Victor Gruen, care a realizat primul centru comercial în anii ’50, în apropierea orașului Detroit.

Sun Plaza deschide publicului larg oportunitatea de a intra în contact cu arta contemporană cu recunoaștere, devenind o destinație interesantă pentru fiecare bucureștean. 

DESPRE PETER KOGLER

Peter Kogler este un artist austriac cu recunoaștere internațională ale cărui lucrări se bucură de succes încă din anii ’80. Este unul dintre pionierii artei generate pe computer, recunoscut pentru lucrările hipnotice, spațiile care par distorsionate, cu iluzie optică, artistul cercetând diferite motive din perspectiva repetiției și modularității. Operele artistului, participant de două ori la expoziția Dokumenta, sunt reprezentate atât în colecții și muzee importante din întreaga lume, cât și în spații publice. www.kogler.net

Peter Kogler

DESPRE HUNGRY SHARKS:

Compania de dans urban Hungry Sharks a fost înființată în anul 2011 de către coregraful Valentin Alfery și de către producătoarea Duŝana Baltić. Pentru a-și îndeplini misiunea de a populariza limbajul de mișcare al stilurilor de dans urban, compania produce în mod constant spectacole coregrafice urbane, care umplu serile pe diverse scene ale lumii. www.hungrysharks.at

DESPRE MANUEL GORKIEWICZ

Lucrările artistice ale lui Manuel Gorkiewicz se inspiră din multitudinea de materiale ale industriei publicitare și ale culturii de petreceri. Operele sale citează din universul consumerist și se folosesc de un efect mimetic. Manuel Gorkiewicz plasează arta în centrul vieții de zi cu zi, iar la prima vedere, lucrările lasă impresia de decorațiuni. www.gorkiewicz.net



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *