6 lucrări de vară pentru casă și grădină. Ce trebuie să faci pentru a locui în paradis

Arabesque@CasaluxA venit vara, iar tu trebuie să-ți transformi casa într-un paradis și să demarezi o serie de lucrări pe care mulți alți proprietari le-au încheiat deja.

Există case obișnuite și care care par desprinse din revistele de design interior. Casa ta poate deveni un adevărat paradis dacă alegi să profiți de lunile de vară pentru a demara câteva lucrări menite să îmbunătățească semnificativ confortul de care te bucuri în interiorul locuinței, dar și în grădină, și să te asiguri că ești pregătit pentru lunile ce vor urma.

Iată care sunt cele 6 lucrări pe care trebuie să le faci neapărat în această vară:

Hidroizolează acoperișul

Vara este anotimpul perfect pentru a hidroizola acoperișul casei, deoarece este singurul sezon cu o vreme suficient de stabilă pentru a permite efectuarea unor astfelde lucrări. Chiar dacă plouă, materialele se usucă rapid după apariția soarelui.

Hidroizolarea acoperișului are ca scop protejarea construcţiei de infiltraţiile de apă. Pentru hidroizolare, folosirea acestor materiale este cea mai bună soluție.

Acoperişul reprezintă cheia de boltă a unei locuinţe eficiente din punct de vedere termic şi energetic, iar alegerea ţiglei potrivite este și ea unul dintre cei mai importanţi factori atunci când vine vorba despre acoperişul casei. Un acoperiş de bună calitate te asigură că termoizolarea interioară şi exterioară, montarea unor geamuri termopan şi instalarea unei centrale termice nu îşi vor pierde utilitatea, iar eficienţa termică a casei va fi deplină. Ţigla ceramică este cea mai răspândită. Pe lângă aspectul estetic, are o durată foarte mare de viaţă, cuprinsă între 80 şi 100 de ani.

Construiește un foișor în grădină

Dacă nu ai construit, încă, un foișor în grădină, ar trebui să începi lucrările cât mai repede, înainte ca România să fie lovită de caniculă. Un foișor este foarte util mai ales în timpul verii, deoarece te ajută să profiți de grădina ta chiar și în timpul amiezii, când temperaturile de afară sunt caniculare. Totodată, un foișor de grădină adaugă un plus de valoare casei tale, mai ales dacă intenționezi să o vinzi. Nu în ultimul rând, poți construi un foișor care să fie împodobit de plante agățătoare, devenind, astfel, o oază de verdeață și oferind eleganță întregului spațiu din jurul casei.

Vopsește casa

Temperaturile foarte scăzute din timpul iernii, precum și vremea capricioasă din această primăvară au deteriorat aspectul casei tale. Vara este anotimpul perfect pentru a vopsi casa, ușile și garajul. Mai mult decât atât, încearcă o nouă culoare, deoarece efectul psihologic de înnoire a întregului spațiu va fi foarte puternic.

Cumpără draperii mai deschise la culoare

În mod paradoxal, vara este anotimpul perfect pentru a acoperi ferestrele cu perdele și draperii deschise la culoare. Noi recomandăm folosirea unor astfel de draperii în tot timpul anului însă vara mai mult decât oricând. Acesta este anotimpul în care trebuie să ne bucurăm de soare, de lumină și de beneficiile psihologice pe care le are un interior cald și luminos asupra locatarilor.

Cumpără și instalează surse de iluminat ambiental pentru exterior

În timpul verii, serile sunt lungi, iar discuțiile cu prietenii și membrii familiei se prelungesc și mai mult până târziu în noapte, mai ales în weekenduri. Acesta este motivul pentru care ar trebui să instalezi pe terasă câteva surse de iluminat ambiental, pentru a avea parte, în fiecare seară, de o atmosferă caldă, care stimulează conversația.

Amenajează o bucătărie în aer liber

Dacă spațiul îți permite, vara este anotimpul potrivit pentru a găti afară. Pentru a face acest lucru trebuie să amenajezi o bucătărie în grădină, unde să ai mobilă specifică de bucătărie adaptată stilului outdoor, un aragaz, un frigider și o masă cu scaune. Nu uita, însă, să acoperi întregul spațiu, pentru a a te feri de caniculă.

Foto: shutterstock.com/Andrey Tairov

(P) Articol realizat impreuna cu arabesque.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *