6 lucruri de care casa ta are nevoie în această vară

Provident@Casalux (1)Casa ta are nevoie de câteva îmbunătățiri în această vară.

Vara este anotimpul perfect pentru schimbare. Vremea ține întotdeauna cu tine, iar designerii te sfătuiesc să faci până la venirea toamnei toate modificările necesare pentru a îmbunătăți confortul în locuința ta.

Indiferent cât de mulțumit ești de modul în care arată casa ta, dacă vrei să faci câteva schimbări, fă-le acum. Singurele lucruri de care ai putea avea nevoie sunt timpul liber și banii.

Dacă ai câteva zile libere pe care vrei să le investești într-o astfel de activitate, nu îți rămâne decât să te gândești la bani. Cu toate acestea, redecorarea locuinței tale este o investiție pe termen lung, de care te vei bucura ani de zile de acum încolo.

Verifică contul de economii. Dacă nu ai banii necesari, însă vrei să demarezi lucrările cât mai repede, ai putea apela la un astfel de credit de nevoi personale. Primești banii în maximum 48 de ore, ştii de la bun început care este costul total şi cum urmează să rambursezi împrumutul și nu există comisioane ascunse. Suma datorată nu creşte și nu ai nevoie de garanţi sau de garanţii materiale.

Iată care sunt cele 6 lucruri pe care le poți face în această vară pentru a schimba aspectul și gradul de confort al locuinței tale:

Schimbă culoarea pereților

Culoarea pereților este foarte importantă, deoarece îți poate schimba starea de spirit de îndată ce pășești într-o încăpere. Dacă alegi culori calde, acestea îți vor transmite o stare de optimism. În plus, culorile verde și albastru te îndeamnă la meditație și îți oferă liniștea de care ai nevoie atunci când ajungi seara acasă, după o zi de muncă.

Rearanjează obiectele din casă

Nu costă nimic să rearanjezi elementele de mobilier din casa ta. Ai nevoie din când în când de o astfel de schimbare, pentru a avea senzația că locuiești într-o casă nouă. Chiar și simplul schimb de locuri între patul și dulapul din dormitor poate oferi un aspect nou întregii încăperi.

Schimbă sursele de lumină

Lumina joacă un rol foarte important în locuința noastră, motiv pentru care fiecare schimbare făcută la nivelul corpurilor de iluminat modifică foarte mult aspectul general al casei. Înlocuind lustrele din casă sau amplasând câteva veioze în anumite colțuri ale casei, poți să dai un suflu nou spațiului, fără ca asta să implice o investiție foarte mare. Spre exemplu, pune câte o veioză șic pe fiecare noptieră, la stânga și la dreapta patului din dormitor. Camera va căpăta imediat un aspect foarte coerent.

Schimbă pernele de canapea

Dacă nu îți permiți să cumperi o canapea nouă, poți cumpăra perne cu un model diferit de cele vechi. În acest fel vei oferi un nou aspect canapelei tale, care este piesa centrală a livingului tău.

Vopsește mobila veche

Este ușor să vopsești anumite obiecte de mobilier. Un corp mare este mai greu de vopsit, însă o măsuță de cafea pentru living, scaunele sau noptierele pot căpăta cu ușurință o altă culoare.

Scapă de obiectele inutile și cumpără altele, de decor

Scapă de obiectele inutile din casa ta, de cele pe care nu le mai folosești și de obiectele de care te-ai plictisit. Cumpără, în schimb, elemente noi de decor.  Pernuțele coloratele, ramele de fotografii și câteva lumânări parfumate pot însufleți spațiul și sunt foarte ieftine. Mai mult decât atât, ele sunt foarte utile pentru a ascunde diverse pete de pe mobilă sau tapițerie.

(P) Articol realizat împreună cu provident.ro

Foto: shutterstock.com/Naphat_Jorjee



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *