(P) Tot ce trebuie să știi despre recuperarea medicală

recuperarea medicala

Sănătatea este foarte importantă și, de aceea, ar trebui să acordăm o atenție maximă îngrijirii sale. Din nefericire, nu întotdeauna reușim să facem acest lucru. Uneori ne confruntăm cu probleme de sănătate mai ușoare, ce pot fi tratate rapid, iar alteori ne lovim de probleme severe, care necesită tratamente complexe.

Supranumită și „a treia medicină”, recuperarea medicală are scopul de a ajuta bolnavul să își recapete forțele și previne agravarea afecțiunii de care acesta suferă.

Înrudită cu medicina profilactică și cu cea terapeutică, aceasta este cea mai nouă formă de asistenţă medicală, apărută şi dezvoltată după cel de-al II-lea Război Mondial.

În ce constă, mai exact, recuperarea medicală?

Recuperarea medicală se referă la un domeniu complex de activitate medicală, educațională, socială și profesională prin intermediul căruia se urmărește restabilirea, pe cât posibil, a capacităților funcționale pierdute de către un individ în urma unei boli sau a unui traumatism.

Un alt obiectiv important de atins rezidă în dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să îl ajute pe bolnav să se reintegreze în societate.

Reabilitarea medicală este un proces care se desfășoară în două etape:

  1. o etapă precoce, care începe odată cu debutul bolii – în general, se apelează la tratamentul clasic (medicamentos, chirurgical, ortopedic etc.), iar ca adjuvant se introduce un plan de exerciții fizice;
  2. etapa de recuperare medicală propriu-zisă (recuperarea funcțională) – în care terapia fizică trece pe primul plan, fiind, în anumite cazuri, însoțită de cea psihologică.

După parcurgerea acestor etape, specialistul va estima dacă pacientul este recuperat din punct de vedere funcțional sau dacă va avea nevoie de o readaptare socio-profesională, care să presupună orientarea sa spre o nouă activitate sau profesie.

Ce metode se utilizează în reabilitarea medicală

Există o serie de metode și tehnici pe care specialiștii le folosesc pentru a ajuta bolnavul să se recupereze. Acestea sunt:

  • hidroterapia;
  • termoterapia;
  • electroterapia;
  • masoterapia;
  • kinetoterapia;
  • electroterapia;
  • ergoterapia;
  • pneumoterapia;
  • terapia cu inhalații.

Care sunt categoriile de afecțiuni care au nevoie de reabilitare medicală?

În principiu, există 3 categorii de afecțiuni care pot fi supuse procesului de reabilitare medicală și anume:

Afecţiuni neurologice

  • hemipareze, parapareze, tetrapareze, hemiplegii, paraplegii, tetraplegii;
  • paralizii/pareze de nervi periferici, polineuropatii etc.
  • boli degenerative ale sistemului nervos: scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, leucone­vraxita, boala Charcot-Marie-Tooth, boala Friedreich etc.

Afecţiuni reumatice

  • artroze: coxartroze, gonartroze operate sau nu, spondilartroze etc.
  • hernii de disc lombare;
  • reumatisme abarticulare: tendinite, bursite, fasciile, miozite, periartrite etc.
  • condrocalcinoza, polimialgie reumatică, sclerodermie, dermatomiozită etc.

Afecţiuni ortopedice şi/sau posttraumatice:

  • fracturi, luxaţii, entorse etc.
  • osteonecroze aseptice de cap femural, de cap humeral etc.
  • proteze şolduri, genunchi etc.
  • tulburări de statică vertebrală: scolioze, cifoze etc.
  • osteoporoza;
  • boala Paget;
  • alte boli: osteite, spondilodiscite, hiperostoze, osteocondrodisplazii.

Pe lângă aceste afecțiuni, reabilitarea medicală este un proces necesar și în cazul infarctului miocardic, bolilor cardiovasculare (tulburări de circulaţie arterială sau venoasă) și bolilor digestive, renale, pulmonare, dermatologice sau ginecologice.

În oricare dintre situațiile prezentate mai sus, este necesar un tratament prescris de către un specialist în reabilitare medicală. De asemenea, este nevoie de o serie de investigații suplimentare – radiografii, rezonanță magnetică, computer tomograf, analize de laborator etc.

Cum se efectuează tratamentul de recuperare

Pentru ca procesul de reabilitare medicală să fie eficient, se recomandă să se apeleze la serviciile oferite de către un centru de recuperare specializat în recuperarea persoanelor cu patologiile menționate anterior.

Polaris Medical, cel mai mare spital de recuperare medicală privat din România, oferă un set complet de servicii, decontate de CAS, care îl pot ajuta pe bolnav să își recapete forma fizică și echilibrul psihic.

În funcție de gravitate și de natura afecțiunii, tratamentul recuperator se efectuează fie în regim ambulatoriu, fie în regim de internare (în cazurile severe sau nedeplasabile). Este esențial ca tratamentul fizic să fie precoce și să fie susținut până ce bolnavul se recuperează complet.

Polaris Medical recuperare medicală personalizată

Polaris Medical este o clinică de recuperare medicală situată în județul Cluj. Amplasată într-un cadru unic natural de 58.000 de metri pătrați, aceasta oferă servicii de recuperare medicală adaptate nevoilor individuale ale pacienților, ajutându-i astfel să se refacă mai ușor și să se regăsească.

Aceștia beneficiază de o bază de tratament modernă, foarte bine dotată. Având la dispoziție servicii de laborator, de imagistică medicală și alte investigații paraclinice, la cele mai înalte standarde, pacienții se pot bucura de un servicii complete, de o calitate superioară.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.