CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Kenya: Mic dejun cu girafele sau luxul care salvează o specie

Foto: Brian Siambi / Giraffe Manor

Home Travel

Kenya: Mic dejun cu girafele sau luxul care salvează o specie

Istoria, natura și designul se unesc pentru a crea amintiri de neuitat, prin apropierea de una dintre cele mai blânde și maiestuoase creaturi ale Africii.

De când scriu pentru acest segment de călătorii pentru Casa Lux, înaintea oricărei plecări mă întreb dacă voi găsi, în destinația mea, un subiect potrivit. Bineînțeles că despre unele mă documentez temeinic înainte, altele însă au pur și simplu darul de a apărea în calea mea și a mă surprinde.

Am revenit recent din Kenya, o destinație superbă pentru safari, unde am stat zile întregi să admir antilope, zebre, bivoli, lei, girafe, rinoceri, elefanți și o mulțime de alte păsări și animale sălbatice, în habitatul lor natural. A fost pentru mine una dintre cele mai frumoase experiențe de călătorie de până acum, dar nu mă așteptam să găsesc aici, în inima Africii, o poveste potrivită pentru Casa Lux.

M-am înșelat! Căci luxul vine în multe forme și poate cea mai atractivă formă a sa este atunci când îți oferă o experiență unică, așa cum este cea despre care urmează să vă povestesc.

Într-un decor de lux, cu oaspeți neașteptați

Imaginează-ți o dimineață senină, în mijlocul unei grădini luxuriante de lângă Nairobi. Într-o clădire impunătoare, cu o alură de conac scoțian, miroase a cafea proaspătă și a clătite calde. Începi să-ți savurezi micul dejun, când, dintr-o dată, o umbră înaltă, elegantă, se așterne peste masă. E o girafă cu ochi blânzi și gene lungi, care își strecoară cu delicatețe capul pe fereastra deschisă, căutând o gustare.

Foto: Giraffe Manor

Așa începe o zi obișnuită la Giraffe Manor, un loc unde luxul și natura se întâlnesc într-un mod cu totul special, hotelul unde oaspeții vin pentru a lua micul dejun sau cina cu girafele pe care acest domeniu le protejează.

Designul interior al conacului istoric este un omagiu adus eleganței clasice, dar cu o notă modernă. Mobilier de epocă, șeminee care creează o atmosferă intimă și ferestre imense, care deschid priveliștea spre sanctuarul girafelor. Iar elementele de design sunt alese pentru a reflecta istoria locului.

De la conac de vânătoare, la sanctuarul care salvează vieți

Istoria Giraffe Manor a început în anii ’30, pe vremea când exploratorii și aristocrații europeni descopereau magia safariurilor. În Langata, o suburbie a capitalei Nairobi, s-a construit un conac de vânătoare în stil scoțian.

Dar povestea adevărată a conacului începe în anii ’70, când Jock și Betty Leslie-Melville au achiziționat proprietatea. Ei au adoptat o girafă Rothschild orfană pe care au numit-o Daisy și așa au aflat mai multe despre această subspecie, care era pe cale de dispariție. Girafele, cele mai înalte mamifere de pe pământ, sunt de mai multe feluri. Se diferențiază prin înălțime și modelul petelor. Girafele Rothschild sunt ușor de recunoscut pentru că nu au pete de la genunchi în jos și dau astfel impresia că au ”șosete” albe.

În anii ’70, doar câteva sute de exemplare de girafe Rothschild mai erau în sălbăticie. Impresionați de frumusețea și de vulnerabilitatea lor, Jock și Betty Leslie-Melville au luat o decizie curajoasă: să le salveze. Așa a început o misiune de pionierat care a transformat Giraffe Manor într-o destinație unică, dar mai ales într-un centru de conservare și de reintroducere a girafelor în mediul lor natural. De atunci, au redat savanei peste 1000 de girafe!

Astăzi, domeniul cuprinde pe lângă clădirea originală și Garden Manor, o extindere mai recentă. Ambele îți dau ocazia de a te întâlni cu girafele.

Foto: Giraffe Manor

De câțiva ani s-a adăugat domeniului și The Retreat, o clădire separată care funcționează ca un centru de wellness, cu piscină, spa, saună, sală de sport și un restaurant cu produse pe principiul „din fermă în farfurie”.

Din nou, designul e subordonat naturii, ferestrele arcuite și spațiile deschise încadrează siluetele grațioase ale girafelor, care pot fi observate de la distanță sau chiar de la marginea piscinei, pentru a crea această conexiune unică cu sălbăticia.

Foto: Giraffe Manor

Cum să te apropii de cel mai înalt mamifer de pe pământ

Puțini turiști ajung, de fapt, la vechiul conac, pentru că experiența aceasta vine cu costuri pe măsură (de la 1.168 de dolari pe noapte, de persoană).

Foto: Dana Gonț

Dar pentru toți cei care își doresc să se apropie de girafele din sanctuar, există Giraffe Centre, un spațiu creat special pentru turiștii care vor să hrănească divele cu gâtul lung. Intrarea este mult mai accesibilă (15 dolari), primești o mână de hrană și mergi pe o pasarelă înaltă pentru a putea fi la înălțimea celor mai înalte mamifere de pe pământ. Iar girafele apar fără probleme. Ele pleacă de la conac după micul dejun și vin către zona cu turiști, pentru că nu se satură ușor! Un singur exemplar poate mânca peste 34 de kilograme de hrană pe zi!

De câte ori am de-a face cu o destinație care presupune turismul cu animale caut să aflu cum sunt tratate acestea și dacă este o activitate etică. La Giraffe Manor, girafele rezidente se reproduc natural, iar puii lor sunt apoi eliberați în sălbăticie în grupuri, după 2-3 ani. Animalele se plimbă liber și nu sunt niciodată forțate să interacționeze cu oaspeții. Deși primesc mâncare de la turiști, ele au acces la o pădure de 56 de hectare. Nu uitați că mănâncă cantități impresionante de hrană!

Interacțiunea cu ele nu este garantată. Girafele nu sunt prezente aici doar pentru a interacționa cu oaspeții, ele o fac pentru că au înțeles că oamenii reprezintă o altă sursă de hrană. Nu sunt antrenate sau domesticite în niciun fel.

Foto: Giraffe Manor

Fiecare girafă de aici poartă o poveste personală de supraviețuire, iar prezența lor în grădină nu este doar o atracție turistică, ci o dovadă vie a succesului acestui efort de a salva o specie.

O experiență care schimbă perspectiva

Adevărata valoare a unei șederi la Giraffe Manor nu stă doar în luxul impecabil sau designul elegant, ci în sentimentul de reconectare cu natura într-un mod atât de personal.

A-ți împărți micul dejun cu o girafă, a o hrăni direct din palmă, a-i simți respirația caldă și a-i privi ochii mari și curioși sunt o experiență cu adevărat specială. E mai mult decât un moment instagramabil, este un moment de apropiere de una dintre cele mai blânde și maiestuoase creaturi ale Africii.

Ideea unei experiențe de lux care își asumă o misiune nobilă este plină de inspirație și ar fi ideal să o întâlnim în cât mai multe locuri. Pentru că ce poate defini mai bine luxul decât un loc unde istoria, natura și designul se unesc pentru a crea amintiri de neuitat și pentru a ne reaminti de responsabilitatea pe care o avem față de lumea frumoasă în care trăim?

Distribuie articolul pe: