CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Piese noi create de tineri designeri, premiate la Concursul Național de Mobilier 2026

Piese noi create de tineri designeri, premiate la Concursul Național de Mobilier 2026

Gabi Ralea

Șase prototipuri ale unor piese noi de mobilier au fost premiate, la Concursul Național de Mobilier 2026, unele fiind deja expuse în România și în străinătate. Acestea s-au numărat printre proiectele de mobilier intrate în finala concursului de anul acesta și care au expuse la tîrgul internațional BIFE-SIM 2026, în septembrie.

În total, 96 de proiecte au fost înscrise anul acesta în etapa Creație a concursului, din care 25 au fost selectate pentru execuție. În final, 22 de prototipuri au fost expuse în standul Craft Your Future din cadrul BIFE-SIM 2026 și au intrat în evaluarea juriului. Dintre ele, șase proiecte au fost premiate cu sume între 7.500 de lei și 1,500 de lei.

Concursul a oferit o platformă de afirmare pentru tinerii designeri, dar și posibilitatea concretă de a-și testa ideile în relație cu producția și cu publicul. Mai întâi, a trebuit ca tinerii designeri să lucreze direct cu cei care produc prototipul, astfel încât să vadă și să înțeleagă exact ce înseamnă transpunerea în practică a proiectului lor, a declarat pentru CASA LUX Nadina Nedelea, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

Astfel, pentru fiecare proiect a existat un sponsor care, împreună cu tânărul designer, a lucrat la realizarea prototipului, o serie de companii și instituții acceptând să se implice și să transforme proiectele în obiecte.

Trei premii și trei mențiuni au fost acordate la Concursul Național de Mobilier

Premiul I a fost acordat de juriu pentru Flow Lounge Chair, creat de Anastasia-Ioana-Doreen Dale, studentă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, realizat cu sponsorizarea Lemnartis.

Premiul II a fost acordat designerilor Mihnea Molnar-Varlam și Ion Laurențiu Safta, pentru scaunul Papyrus, realizat cu sprijinul Bradul Măneciu & Milamosa. Acest prototip – care îmbină lemnul și materialul textil – are deja propria poveste, având trei variante expuse la BIFE-SIM 2026, iar o alta a fost expusă la Feria Hábitat València, în standul Bradul Măneciu & Montana.

Sistemul de depozitare Monolith, creat de Răzvan Gaiță, realizat cu sprijinul Fine Cut Furniture & Răzvan Gaiță Studio, a primit premiul III. Designerul caută să găsească un partener pentru producția de serie, pornind cu o serie scurtă și apoi, în raport de reacția pieței, să treacă la extindere.

Trei mențiuni au fost acordate, în cadrul concursului, una fiind pentru proiectul Hallure, creat de Andreea Țeț, Andreea-Maria Eșu și Doina Brodesco și susținut prin execuție de Mos, Algabeth și Ovibest. Proiectul propune ideea obiectului multifuncțional pentru hol, gândit pentru a putea fi integrat în amenajări contemporane. Piesa din metal este deja expusă în două showroom-uri Mos din Oradea, precum și la Ovibest, în București.

Tot o mențiune a primi și proiectul Nervura – Vertebra Stool, creat de Ioan-Cristian Cintita, cu susținerea Ewa Concept și Denimar Creativ. Piesa este reinterpretarea unui obiect recognoscibil din cultura mobilierului românesc: taburetul țărănesc, dar într-o versiune contemporană, bazată pe linii curate, geometrii precise și materiale actuale.

Iar ultima mențiune a fost acordată proiectului Metab, creat de Sofia Caragiu, studentă a Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, proiect sponsorizat de Meșterii lui Peshte.

Încă de la lansarea ediției 2026 a Concuruslui Național de mobilier, etapa Prototip a fost definită ca punctul în care proiectele selectate sunt realizate cu sprijinul companiilor din industrie și transformate în produse funcționale.

Sponsorii de execuție ai celor 22 de prototipuri au fost: Algabeth Com, Bradul Măneciu, Denimar Creativ, Didicom, Ewa Concept, Fine Cut Furniture, Global Design București, Ideal Concept Mobila, Lemnartis, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” București, Masara, Meșterii lui Peshte, Milamosa, MOS, Ovibest, Plastic Prest, Prodalcar, Răzvan Gaiță Studio, Sermoban Family Product, Step Proiect, Sudometal, Universitatea „Transilvania” – Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului și Zo Kraft, parteneri principali fiind Egger România, Lemet, Blum România, Ardudana și Vimary Global.

Distribuie articolul pe: