Pe un deal de pe insula japoneză Yakushima, o vilă cu vedere spre mare oferă o perspectivă aparte asupra naturii. Inspirată de mediul umed înconjurător, renovarea urmează arhitectură japoneză contemporană și lucrează cu lumină, natură și materialitate, într-un mod aproape poetic. Vila a fost renovată de arhitecții japonezi de la tono Inc., care o descriu drept un loc în care locuitorul „observă” natura, în continuă schimbare, fiecare moment având o frumusețe delicată. Interiorul devine o lentilă prin care vezi cum lumina care se schimbă în funcție de oră, cum cerul și mare trec dintr-o culoare în alta, auzi și simți mișcarea vântului care intră în casă și celelalte sunete ale naturii înconjurătoare. De altfel, Yakushima este o insulă celebră pentru pădurile sale subtropicale, lumina schimbătoare, vremea umedă (cu ceață, ploi) și pentru lemnul sacru Yakusugi (un cedru vechi de sute de ani). Această natură bogată și schimbătoare a inspirat amenajarea interioară a vilei. Natura face parte din conceptul reamenajării Prin materialele sale, casa atrage peisajul în interior, devenind parte a naturii. Pe lângă lemnul omniprezent, panourile lucioase cu nervuri, sticla striată și suprafețele care reflectă lumina dezvoltă în mod material conceptul care a stat la baza amenajării. Camera în stil japonez – care este o reinterpretare contemporană a unei camere tradiționale – are stâlpi din lemn de Yakusugi (extrem de rar și valoros) și tavane casetate. Zona a fost retapițată cu tatami gri cărbune, reflectând albastrul mării și al cerului. Aici, o descoperire din timpul amenajării a adus un element neprevăzut: când au scos vechiul sistem de iluminare, au fost descoperite plăci de lemn rămase albe, care au fost păstrate, arhitectul considerând diferența de culoare ca fiind artă creată de timp. Spațiile sunt amenajate în cel mai pur stil minimalist japonez, dar devin calde prin culorile neutre, texturile naturale, lumina filtrată și mobilierul discret, integrat. Lumina este parte din compoziția arhitecturală: se reflectă, se difuzează și se colorează în funcție de vreme, construind atmosferă și confort. Din punct de vedere funcțional, minimalismul nu exclude, spre exemplu, spațiile de depozitare. Bucătăria deschisă se integrează în fluxul general al casei fără a pierde zonele necesare gătitului și depozitării, fiind un punct focal chiar prin tonul închis al mobilierului, care combină lemnul cu materialele compozite și metalul. DimensIunea sustenabilă a proiectului nu poate fi ignorată. Raportarea la natură, prin punerea în armonie cu mediu și prin utilizarea materialelor locale, este cea care, în locul tehnologiei, duce aici la un mod de viață mai sustenabil și confortabil în totalitate. Foto: Hiroki Tanaka CITEȘTE ȘI: Un penthouse de lux unde stilul Japandi reînvie materiale și tradiții japoneze Sakura: turist în căutarea florilor de cireș (galerie foto) Fosta casă în stil japonez a lui Kate Winslet se vinde cu 600.000 de lire sterline Distribuie articolul pe: