CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Arhitectură spaniolă și influențe midcentury, în această vilă de lux din Los Angeles

Foto: WALTER / Bestimage / Profimedia

Arhitectură spaniolă și influențe midcentury, în această vilă de lux din Los Angeles

Ultima oară când a fost scoasă la vânzare, s-a tranzacționat pentru aproape trei milioane de dolari.

Într-unul din cele mai pitorești cartiere din Los Angeles, populat de numeroase celebrități de la Hollywood, o reședință construită în anii 60 îmbină arhitectura spaniolă cu o amenajare interioară cu influențe midcentury și cu accente moderne, într-un cadru minimalist. Ultima oară când a fost scoasă la vânzare, această vilă de lux s-a tranzacționat pentru aproape trei milioane de dolari.

Această proprietate elegantă, construită în 1966, se află într-unul dintre cele mai pitorești cartiere din Los Angeles — Nichols Canyon. Deși inspirată de stilul arhitectural spaniol, casa păstrează o anume simplitate, evitând ornamentele excesive specifice construcțiilor târzii din același stil.

Interiorul – care are 330 mp – păstrează finisaje originale impresionante, cum ar fi tencuiala decorativă, tavanele cu grinzi expuse și podelele din lemn de stejar. Scara principală este decorată cu trei felinare marocane suspendate, adăugând o notă și mai exotică, maură, unui cadru cu influențe spaniole.

Interior minimalist cu accente midcentury

Designerul de interior Olivia Luce a transformat reședința într-o oază cu aer minimalist cu accent inspirat de estetica anilor ’50–’60. Albul pereților cu tencuială texturată, în stil spaniol,

Livingul situat într-un plan coborât are intrarea arcuită, trepte cu faianță decorativă și un șemineu generos.

Dominat de un șemineu din piatră Cantera și îmbrăcat într-o paletă care combină albul cu terracota și lemnul închis, livingul se conectează fluent cu zona de dining și cu bucătăria. Ușile franțuzești glisante deschid spațiul către o curte luxuriantă, placată cu ceramică și dotată cu o piscină încălzită.

Bucătăria este integrată într-un spațiu deschis împreună cu zona de zi, cu uși glisante din lemn care se deschid spre terasa din cărămidă și spre piscină. Designul bucătăriei combină marmura pe blaturi și faianța subțire în model spic, detaliile construind un decor sofisticat prin textură și linii, într-un spațiu caracterizat mai degrabă prin lipsa culorii.

Proprietatea include trei băi, dintre care cea matrimonială iese în evidență prin podelele rustice din plăci ceramice. Două dintre cele trei dormitoare se află la parter, iar dormitorul principal are acces la balcon. Și aici, paleta cromatică este unitară, gravitând în jurul albului cu elemente de accent calde, într-un echilibru care amintește de stilul midcentury.

Intimitate, în loftul de la etaj

Scara din fier forjat, cu arcade și corpuri de iluminat decorative, conduce spre un spațiu tip loft — ideal pentru birou, bibliotecă sau zonă de relaxare. Suita principală ocupă aproape întreg etajul, având o zonă de lounge, șemineu placat și o terasă privată generoasă, cu vedere spectaculoasă asupra orașului și canionului.

Baia en-suite include o cadă tip „clawfoot”, duș cu aburi cu două capete, dublu lavoar și un dressing personalizat — o adevărată experiență spa acasă.

Casa este completată de o grădină privată, un sistem de securitate performant și un garaj pentru patru mașini.

Vila a fost vândută cu aproape trei milioane de dolari în 2022, de actorul neozeelandez KJ Apa, la câțiva ni după ce a cumpărat-o cu aproape 2,5 milioane de dolari.

Foto: WALTER / Bestimage / Profimedia

Distribuie articolul pe: