Homing Properties, o nouă companie de dezvoltare imobiliară

Pe Tomás Manjón, Diego Stuyck și David Tortosa, antreprenorii spanioli care au creat în România Grupul de construcții Mantor, i-am cunoscut cu ocazia unei cine organizate pentru jurnaliști într-unul dintre ansamblurile care le aparțin, în replică la clasicele conferințe de presă. Cu această ocazie am aflat că au înființat Homing Properties, o companie de dezvoltare imobiliară.

Tomás Manjón, Diego Stuyck și David Tortosa, fondatorii Homing Properties

Ce vă putem spune este că sunt trei tineri puși pe treabă, care au în ADN trei cuvinte: calitate premium, seriozitate, inovație. Cu aceste 3 atuuri la purtător, ei au lansat compania de dezvoltare imobiliară Homing Properties (www.homingproperties.eu), care are deja în portofoliu două proiecte premium în Pipera, Trastevere (Bd. Erou Iancu Nicolae nr. 84), în curs de finalizare și Triana (Șos. Pipera nr. 146), pentru care au fost demarate construcțiile.

Ansamblul imobiliar Trastevere

Cu o investiție de 14 milioane euro, Trastevere și Triana, ansambluri rezidențiale de tip butic, însumează 104 apartamente de două, trei și patru camere și locuințe de tip penthouse. În plus, acestea oferă facilități precum piscină, sală de fitness, grădină, loc de joacă pentru copii și parcare subterană. De reținut că Trastevere este în acest moment ansamblul rezidențial cu cea mai mare piscină de acoperiș din București, cu o întindere de 40 mp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *