Aerul din interiorul locuinței este de cel puțin 2 ori mai poluat decât aerul exterior

Există însă câteva acțiuni simple și ieftine prin care poți a controla aerul pe care îl respiri.

Cel mai expuși la poluare suntem, în mod surprinzător, în intimitatea propriei locuințe.  Poluarea din interior se produce în urma unor activități pe care le desfășurăm în mod curent și prin noxele eliberate de anumite obiecte indispensabile vieții noastre moderne.

Orele petrecute la școală sau la birou, împreună cu timpul dedicat somnului însumează cea mai mare parte a zilei, timp pe care o persoană îl petrece între patru pereți. Din nefericire, aerul din interiorul locuinței este cel puțin de două ori mai poluat, ajungând chiar până la cinci ori mai poluat decât aerul de afară, demonstrează cercetările realizate de Agenția pentru Protecția Mediului a SUA. Agenția a găsit un număr mare de factori poluanti în locuințe, școli sau birouri, indiferent dacă încăperea era aflată într-o zonă industrializată sau în mediul rural. Asta înseamnă că locurile în care o persoană se simte cel mai mult în siguranță sunt, în realitate, cele mai nocive sănătății. Iată principalii factori poluanți de care trebuie să ne ferim:

  • Mucegaiul

Problemele de umiditate sunt o altă sursă obișnuită de poluare a aerului din interior, deoarece acestea pot duce la formarea mucegaiului în interiorul locuinței. Mucegaiul emite, de asemenea, compuși organici volatili și particule dăunătoare care compromit calitatea aerului din interior, ducând la efecte negative asupra sănătății. Deoarece eliminarea sporilor de mucegai este aproape imposibilă, cea mai bună modalitate de a reduce impactul mucegaiului asupra calității aerului din interior este prevenirea sau rezolvarea promptă a problemele de umiditate care permit formarea și creșterea sa. Pentru a realiza acest lucru, tehnologia îți poate fi de mare folos. Folosirea unui asemenea dezumidificator de cameră performant oferă o absorbție ridicată a umidității, neutralizând în același timp mirosurile neplăcute. În plus, modelul oferă o circulație a aerului de 360 de grade, pentru ca aerul din întreaga încăpere să fie filtrat constant.

  • Chimicalele

Principala sursă de poluare a locuințelor o reprezintă chimicalele pe care le au anumite produse cum ar fi mobilierul, materialele de construcție sau chiar produsele de curățare; toate acestea elimină în aer compuși organici volatili. Spre exemplu, produsele de curățare convenționale conțin clor, amoniac sau solvenți pe bază de petrol, care pot provoca dureri de cap sau iritații. Utilizarea unor produse de curățare  ar reduce seminificativ chimicalele la care te expui. Poți chiar să creezi propriile produse de curățare, folosind ingrediente fără chimicale precum: săpun de castilia, oțet, zeamă de lămâie, uleiuri esențiale și borax.

  • Acarienii de praf

Praful se depune foarte repede și foarte ușor într-o locuință și este extrem de nociv sănătății. Acarienii de praf se pot infiltra în salteaua și în lenjeria de pat, în canapele și fotolii, dar și în hainelele tale. Aceștia   pot provoca alergii, astm sau pot chiar încetini funcțiile plămânilor, dacă îl inhalezi în mod constant, provocând probleme respiratorii. Spălarea frecventă a lenjeriilor și hainelor în apă fierbinte, schimbarea saltelei și curățarea frecventă a mobilierului ar putea ajuta la eliminarea particulelor fine de praf din țesături.

  • O ventilație slabă și aerisire insuficientă

Cele mai multe dintre clădirile în care oamenii își petrec majoritatea timpului sunt foarte bine izolate, pentru a evita ca aerul condiționat din interior să se amestece cu aerul de afară, obținând astfel o temperatură propice fără consum excesiv de electricitate. Însă aceste metode de eficientizare a energiei consumate pot avea un impact negativ asupra sănătății. Majoritatea sistemelor de ventilație sunt concepute să aducă foarte puțin aer exterior în încăpere, recirculând aerul deja încălzit sau răcit. Asigură-te că încăperea în care îți petreci cea mai mare parte a timpului este bine aerisită și folosește aparate care să filtreze și să purifice aerul.

Îmbunătățirea calității aerului din locuință este așadar vitală pentru sănătatea umană. Folosește toate eforturile și opțiunile la îndemână pentru a te proteja de factorii poluanți, transformând locuința în refugiul sănătos care ar trebui să fie.      

 

Foto: Shutterstock

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *