Actrița Pamela Anderson și brandul american de lifestyle și design de mobilier Olive Ateliers au lansat o colecție de mobilier și decorațiuni funcționale în interior și exterior, al cărei concept urmează ideea de slow living într-un cadru cât mai natural. Inspirată de copilăria actriței la ferma bunicii sale, în provincia canadiană British Columbia, colecția „The Sentimentalist” conține 40 de piese al căror design sugerează familiaritate, liniște, blândețe. Foto: Michael P.H. Clifford Fabricată din ratan natural, lemn masiv de tec și țesături performante, colecția include peste 40 de piese concepute pentru a se muta cu ușurință între spațiile interioare și cele exterioare. Astfel, tradiția mobilierului din materiale naturale urmează un trend tot mai răspândit în ultimii ani – dispariția limitei dintre interior și exterior și abordarea amenajării fluide între cele două zone. Foto: Michael P.H. Clifford Colecția include șezlonguri, scaune de citit cu otomane asortate, canapele generoase, scaune și mese de sufragerie, măsuțe de cafea și laterale țesute, scaune, coșuri, un pat pentru câine și fotolii ușor curbate, cu piese tapițate asortate cu țesături într-un amestec de dungi albastre sau fildeș clasic. Foto: Michael P.H. Clifford Fiecare articol din colecție este conceput pentru a părea o poveste de la prima așezare, sugerând familiaritate și construind un mediu în care viața pare să capete un ritm mai lent, natural. Amintirile revin în forme noi, dar cu același confort emoțional Pentru Pamela Anderson, această colecție este înrădăcinată în amintirile copilăriei petrecute pe țărmurile Mării Salish și exprimă credința în a trăi lent, natural și cu intenție: Am crescut lângă mare. Îmi amintesc de mica noastră cabană de pe plaja stâncoasă, unde lemnul devenea argintiu după ani de apă cu sare și vreme potrivnică. Chiar și atunci, eram atrasă de lucrurile care îmbătrânesc și se înmoaie cu timpul – mobila care pare să te îmbrățișeze în zori, piesele care devin mai frumoase cu cât trăiești mai mult cu ele. Cele mai bune lucruri din jur devin parte a ritualurilor tale. Foto: Paige Powell Actrița – care s-a remarcat, în ultimii ani, prin orientarea cu totul spre un stil mai simplu și mai natural – spune că a regăsit la Olive Ateliers aceeași înclinație spre imperfecțiune și sentimentalism, dar și credința că ar trebui să trăim înconjurați de lucruri care sunt încărcate de povești și care sunt făcute ca să dureze. Astfel, au putut construi împreună o serie de piese de design care aduc în prezent forme și modele de inspirație tradițională, într-un stil natural, versatil și confortabil. Această colecție mă face să mă simt ca acasă — nepretențioasă, puțin franțuzească, puțin sălbatică. Piese create pentru a fi folosite, purtate și trăite, mai spune Pamela Anderson despre această colecție. Foto: Paige Powell Când am ales să începem prima noastră colaborare în domeniul designului, trebuia să fie cu cineva pe care îl admirăm cu adevărat, cineva a cărui prezență a rămas atemporală, rămânând complet autentică. (…) Parfumul Sentimentalist este cea mai naturală reflecție a acelei sensibilități comune, simplă și romantică. Fiecare piesă este concepută să îmbătrânească frumos, să te cuprindă, să te cunoască, să se simtă ca o expirație profundă, nerostită, spune Kendall Knox, cofondator și director de brand al Olive Ateliers. Olive Ateliers este un brand american de lifestyle și studio de design de mobilier fondat în 2021. Doi ani mai târziu, au deschis un showroom în districtul artistic din Los Angeles, apoi o platformă de comerț electronic. De atunci, s-a extins constant cu proipriile colecții, cultivând și o comunitate masivă de fani care include celebrități precum Jennifer Lopez, Kendall Jenner, Elsa Hosk, Kim Kardashian și designeri de interior. Pamela Anderson – care s-a născut și a crescut în Ladysmith, Canada, unde locuiește în prezent – are o carieră lungă în industria filmului, cele mai recente fiind drama The Last Showgirl (pentru care a fost nominalizată la Globul de Aur) și, alături de Liam Neeson, remake-ul The Naked Gun. Pe lângă actorie, Pamela Anderson se implică în afaceri, deținând un brand de produse cosmetice vegane. În octombrie 2024, actrița a lansat prima sa carte de bucate – I Love You: Recipes from the Heart. CITEȘTE ȘI: Elogiu fluturilor, într-o colecție de mobilier Karim Rashid pentru Kelebek Designerul Corey Damen Jenkins a lansat o colecție de corpuri de iluminat decorative Fostul fotomodel Helena Christensen este noul direct de creație al BoConcept Distribuie articolul pe: