2 proiecte românești premiate, pentru arhitectură care păstrează memoria și construiește viitorul

De la un muzeu contemporan dedicat istoriei Transilvaniei și conceput ca o prelungire a reliefului, la o capelă funerară din Cluj-Napoca, unde cărămizile unei clădiri dispărute dau formă unui spațiu nou, arhitectura românească arată cum poate interveni în relația dintre trecut, prezent și comunitate fără să transforme patrimoniul într-un decor. Cele două proiecte realizate de români au fost premiate la Architecture MasterPrize 2026.

Complexul Muzeal de Istorie a Transilvaniei – proiectat de UNITH2B în Florești (județul Cluj) – propune o infrastructură culturală contemporană în care expunerea, cercetarea și conservarea patrimoniului sunt reunite într-un singur ansamblu. Pe de altă parte, capela funerară din cimitirul Házsongárd – realizată de Tektum Arhitectură & Artă pentru Biserica Evanghelică-Luterană din Cluj-Napoca – pornește de la o intervenție mai restrânsă, dar cu o miză la fel de importantă: recuperarea unui loc neglijat și integrarea lui într-un peisaj istoric sensibil.

MuTRA: un muzeu modelat de pământul Transilvaniei

Pe versantul nord-estic al dealului La Fânață din Florești, Complexul Muzeal de Istorie a Transilvaniei – MuTRA propune o relație neobișnuită între arhitectură și teren, într-un proiect care a primti deja mai multe premii internaționale. În locul unui volum compact, așezat peisagistic ca un obiect autonom, proiectul UNITH2B (studio de arhitectură devenit între timp THE UNIT) este organizat în două corpuri monolitice, cu o prezență aproape sculpturală, care urmăresc să se integreze în configurația naturală a sitului.

Paleta cromatică pornește de la solurile bogate în fier ale regiunii. Betonul pigmentat în nuanțe de teracotă și materialele ceramice în tonuri calde de Siena fac ca ansamblul să pară modelat din aceeași materie cu dealul pe care se află. Este o alegere care depășește registrul decorativ: materialitatea devine un instrument de integrare, iar identitatea locală este tradusă într-un limbaj arhitectural contemporan.

Fațadele sunt ritmate de fante verticale înguste, care filtrează lumina și trimit discret la deschiderile bisericilor fortificate transilvănene. Referința nu este literală, ci abstractizată, transformată într-un element de compoziție care conferă celor două volume o expresie ușor de recunoscut.

Cu o suprafață construită de aproximativ 11.350 de metri pătrați, ansamblul se dezvoltă pe un teren de peste 15.500 de metri pătrați. Volumele se ridică la aproximativ 16 metri deasupra nivelului terenului, iar intervenția lasă loc unei suprafețe importante de peisaj, completată de pajiște restaurată și de o zonă de versant reîmpădurită. Un amfiteatru amenajat în relief și un portic generos extind experiența muzeului dincolo de limitele sale interioare.

Arhitectura nu începe la intrarea în muzeu. Podul pietonal în pantă, curtea de acces și spațiile exterioare pregătesc trecerea de la peisaj la expunere. Vizitatorul este invitat să parcurgă treptat această secvență, înainte de a ajunge în holul cu dublă înălțime, unde lumina naturală și perspectiva către vale contribuie la orientarea în interior.

În spatele fiecărei expoziții există procese de documentare, cercetare, restaurare și conservare, fără de care patrimoniul nu poate fi transmis în siguranță generațiilor următoare. MuTRA integrează aceste funcții în aceeași infrastructură. Unul dintre volume este destinat expunerii, în timp ce celălalt reunește laboratoare, arhive, spații de cercetare și birouri. Un nucleu central organizează accesul și funcțiile publice, iar laboratoarele și spațiile tehnice sunt parțial integrate în infrastructura de la nivelurile inferioare.

Sala principală de expoziție are aproximativ 1.240 de metri pătrați și permite amenajări flexibile, datorită deschiderii structurale generoase. Programul este completat de săli pentru ateliere și activități educaționale, laboratoare dedicate copiilor, un spațiu multifuncțional pentru conferințe, proiecții și evenimente, precum și laboratoare specializate pentru conservarea ceramicii, textilelor, metalului, picturii și hârtiei.

Depozitele cu temperatură și umiditate controlate au circa 3.000 de metri pătrați, oferind condiții pentru păstrarea colecțiilor pe termen lung. Deși mai puțin vizibile pentru public, sunt una dintre componentele esențiale ale proiectului: muzeul este conceput pentru a prezenta istoria, dar și pentru a o cerceta și proteja. Dimensiunea educațională completează infrastructură, cu ateliere și laboratoare conectate cu o terasă orientată către peisaj, în timp ce sala multifuncțională permite extinderea programului cultural prin activități care depășesc formatul tradițional al expoziției.

Performanța de mediu este integrată în proiectare. Colectarea și gestionarea apelor pluviale, suprafața importantă de teren păstrată în stare naturală, deschiderile înguste și consolele adânci ale fațadelor facilitează reglarea termică și iluminatul natural. Structura din beton a fost optimizată, iar fundațiile au fost adaptate condițiilor geologice ale terenului argilos.

Proiectul, coordonat de arhitecții Hildegard Brandl și Anca Brandiburg, propune o definiție extinsă a muzeului. Dincolo de a fi o succesiune de săli în care trecutul este expus, muzeul vine cu un sistem în care patrimoniul poate fi studiat, conservat și pus în circulație culturală.

Házsongárd: o capelă construită din memoria locului

La Cluj-Napoca, în partea luterană a cimitirului istoric Házsongárd, arhitecții de la Tektum Arhitectură & Artă au abordat o altă problemă: cum poate fi introdusă o clădire contemporană într-un spațiu în care memoria nu este o temă abstractă, ci chiar materia locului?

Proiectul a pornit de la fosta casă a paznicului cimitirului, o construcție din secolul al XIX-lea ajunsă într-o stare avansată de degradare. Din aceasta a fost păstrată fațada clasicistă protejată, datând din 1877, în timp ce noua intervenție a reorganizat funcțiunile necesare comunității: o capelă pentru ceremoniile funerare, spații de birouri pentru Asociația Házsongárd și un columbarium la subsol.

Soluția nu încearcă să reproducă volumetria veche și nici să ascundă caracterul contemporan al extensiei. Dimpotrivă, noua clădire se prezintă ca un corp compact, fragmentat prin planuri și suprafețe care îi dau o expresie sculpturală. Forma face trimitere la monumentalitatea discretă a pietrelor funerare din jur, fără a intra în competiție cu acestea.

Fațada istorică și volumul nou nu sunt tratate ca două obiecte independente. Între ele se stabilește un dialog în care vechiul păstrează urma unei arhitecturi dispărute, iar noul preia rolul funcțional și simbolic al locului. Deasupra frontonului original, un element de tip clopotniță continuă verticalitatea compoziției, în timp ce acoperișul descendent contribuie la configurarea accesului către columbarium.

Una dintre cele mai relevante decizii ale proiectului privește materialele: cărămizile recuperate din clădirea demolată au fost reutilizate în bolta capelei. Dincolo de alegerea sustenabilă, recuperarea introduce în noua construcție o continuitate fizică – o parte din materia vechii clădiri rămâne prezentă într-un spațiu destinat memoriei și despărțirii.

Alături de cărămidă, granitul, lemnul, betonul și oțelul corten alcătuiesc o paletă materială în care texturile și felul în care suprafețele îmbătrânesc au un rol important. Lumina naturală completează această compoziție şi contribuie la atmosfera interioară fără a transforma spațiul într-un exercițiu de monumentalitate.

Cu o suprafață de aproximativ 317 metri pătrați, proiectul demonstrează că intervențiile asupra patrimoniului nu depind exclusiv de amploarea investiției sau de dimensiunea construcției. Uneori, relevanța arhitecturală se află în felul în care sunt negociate limitele dintre conservare, funcționalitate și expresie contemporană.

Arhitecții coordonatori Gábor Tóthfalusi și István Levente Szőcs au lucrat cu o constrângere esențială – păstrarea fațadei protejate și integrarea unei clădiri noi în vecinătatea mormintelor, respectând nevoia unui spațiu exterior pentru adunare și reculegere. Rezultatul devine parte din țesutul locului, integrându-se în el fără să îl domine.

Două scări ale aceleiași responsabilități

Deși diferă ca program, dimensiune și context, cele două proiecte au un punct comun: ambele refuză să trateze trecutul ca pe o imagine care trebuie doar reprodusă. La MuTRA, identitatea Transilvaniei este reinterpretată prin culoare, materialitate, raportul cu relieful și referințe arhitecturale abstractizate. La Házsongárd, memoria devine tangibilă prin păstrarea unei fațade și reutilizarea cărămizilor unei construcții dispărute.

Primul proiect construiește o infrastructură culturală pentru viitor, reunind expunerea publică și activitățile de conservare într-un ansamblu de mari dimensiuni. Cel de-al doilea recuperează un fragment de oraș și îi redă o funcție comunitară, fără să anuleze urmele trecutului.

Distincțiile primite la Architecture MasterPrize 2026 aduc în atenția internațională două moduri diferite de a înțelege responsabilitatea arhitecturii. Într-un caz, aceasta înseamnă să creezi condițiile necesare pentru ca patrimoniul să poată fi cercetat și transmis. În celălalt, să accepți că o clădire nouă nu trebuie să șteargă ceea ce a existat înaintea ei pentru a-și justifica prezența. Asta și este diferența dintre simpla conservare și o relație vie cu istoria – patrimoniul nu rămâne relevant doar pentru că este păstrat, ci pentru că poate continua să participe la viața comunității.

Architecture MasterPrize este o competiție internațională dedicată arhitecturii, arhitecturii peisagistice și designului interior, având ca obiectiv promovarea calității și a inovației în proiectare. Distincțiile acordate în 2026 celor două proiecte românești aduc în prim-plan atât potențialul arhitecturii culturale de mari dimensiuni, cât și importanța intervențiilor contemporane sensibile la patrimoniu.