CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
„Welcome to Miami”, într-un apartament de lux în stil marin și cu vibe natural

Foto: Boca do Lobo

„Welcome to Miami”, într-un apartament de lux în stil marin și cu vibe natural

Interiorul se combină cu exteriorul, astfel încât proiectul exprimă cu adevărat vibrația împrejurimilor.

Situat în Bal Harbour, zonă exclusivistă din Miami, acest apartament de lux are un design interior uimitor şi aduce un omagiu naturii care îl înconjoară. Designerul a avut ca obiectiv principal să spună o poveste și să surprindă perfect personalitatea celui care va locui în acest loc.

Interiorul se combină cu exteriorul – Bal Harbour fiind o locație luxoasă și exclusivistă, pe malul Oceanului Atlantic – astfel încât proiectul exprimă cu adevărat vibrația împrejurimilor.

Sarah Zohar – designerul responsabil de proiect – a fost inspirată de natura care înconjoară locul și ghidată de fascinația ei pentru știință și viața sălbatică, iar acestea sunt evidente în proiect. Exemple în acest sens sunt unele din corpurile de iluminat sau nuanțele de albastru din țesături, covoare și tapet care amintesc de ocean, precum și piatra naturală și piese în forma unor obiecte din natură.

Potrivit designerului, „elementele, apa, nisipul, piatra și multă strălucire au fost punctele de plecare pentru design”, iar camera de zi îmbrățișează perfect această abordare. Combinând materiale naturale, cum ar fi piatra și lemnul, cu forme inspirate din natură – precum măsuța Eden de la Boca do Lobo – și iluminatul cu pietricele, aceasta este camera vedetă a designului interior. 

Influențele naturale se resimt și în dormitorul acestui apartament de lux, unde priveliștea panoramică asupra oceanului concurează eleganța detaliilor asociate elementelor naturale.

Albastrul din exterior se continuă cu accente mai închise combinate cu verde profund, în covoarele din interior. Mobilierul în nuanțe deschise de nisip creează o atmosferă calmă, căreia i se asociază elemente aurite, în corpurile de iluminat și în măsuța de isirație geologică.

Boca do Lobo se regăsește în acest proiect, unde piesele brandului se întâlnesc cu inspirația din spatele lui. Masa Lapiaz Oval Center din dormitor amintește de formațiuni carstice autentice, oglinda Glance la intrare evidențiază imperfecțiunea perfectă a naturii și măsuța de cafea Eden în living reprezintă o parte dintr-un copac. Acestea arată că Boca do Lobo a fost alegerea perfectă pentru această provocare.

Foto: Bocadolobo.com

Distribuie articolul pe: