Tabloul Somnul, pictat de Frida Kahlo în 1940, a fost vândut de casa internațională de licitații Sothebys cu aproape 55 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă pictură a unei femei și depășind cu zece milioane de dolari recordul anterior, deținut de Georgia O’Keeffe. Foto: Nexpher Images, Nexpher Images Limited / Alamy / Profimedia Pictura a fost parte din colecția Cindy și Jay Pritzker (care au pus bazele celei mai importante competiții internaționale din arhitectură, premiul Pritzker) și a fost expusă în vederea vânzării odată cu deschiderea noului sediu global Sotheby’s. Pictura s-a vândut pentru 54,7 milioane de dolari, depășind cu zece milioane de dolari recordul deținut de pictorița americană Georgia O’Keeffe, pentru tabloul Jimson Weed/White Flower No. 1, vândut în 2014. Somnul este una din cele mai profunde și mai intime creații ale pictoriței mexicane Frida Kahlo, obligată să-și petreacă o parte din viață în pat după ce a fost grav rănită într-un accident de circulație. Tabloul se leagă de un moment pipvotal în viața Fridei, marcată de suferința fizică, dar și de căsnicia turbulentă cu artistul Diego Riviera. Patul a devenit un simbol crucial al rezistenței sale și un fundal cu puternice rădăcini personale pentru multe din autoportretelei ei, în timp ce scheletul pe care îl are deasupra servește drept reamintire a mortalității și tradiției. Din colecția Cindy și Jay Pritzker face parte și cel mai mare tablou de Van Gogh licitat în ultimii 45 de ani și unul din puținele (sub zece din 900 de picturi în ulei) care are cărți în prim plan. Roman parisiens a fost vândut acum pentru 62,7 milioane de dolari, în doar șapte minute, fiind al doilea cel mai mare preț obținut pentru un tablou cu natură moartă al celebrului artist. „Piles de romans parisiens et roses dans une verre” de Vincent van Gogh / Foto: Profimedia Deschiderea noului sediu global Sotheby’s, situat la New York, într-o clădire proiectată de arhitectul modernist Marcel Breuer, a fost un prilej pentru a expune public mai multe colecții importante, în vederea licitațiilor prevăzute pentru perioada 18 – 21 noiembrie. Prima dintre acestea – colecția Leonard A. Lauder, incluzând trei tablouri ale lui Gustav Klimt niciodată licitat și sculpturi din bronz ale lui Henri Matisse. Toate exponatele din cadrul colecției au fost vândute pentru o sumă totală de 527,5 milioane de dolari. Între ele, Portretul Elisabetei Lederer al pictorului austriac Gustav Klimt a fost vândut cu un preț record de 236,4 milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpă operă de artă modernă vânduă vreodată și a doua cea mai scumpă pictură vândută, după Salvator Mundi al lui Leonardo da Vinci, adjudecat pentru 450,3 de milioane de dolari, în 2017. Distribuie articolul pe: