Trei familii cu stiluri diferite își găsesc loc și stil adecvat într-o locuință refăcută pe amprenta unei case vechi, construite acum peste 40 de ani, în centrul Thailandei. Este o locuință modernă, luminoasă și deschisă, unde spațiul este astfel configurat încât are în centru o piscină. Pe locul vechii lor case, proprietarii au dorit o locuință nouă, dar cu structura și coloanele originale. După o expertiză tehnică, s-a constatat că vechea construcție nu mai era sigură și nu putea fi păstrată. Arhitecții au găsit însă o soluție inspirată: au proiectat o casă complet nouă, dar construită pe același “grid” structural al celei vechi, cu amprenta contemporană specifică biroului de arhitectură A49HD. O casă refăcută pentru funcționalitate, nu doar pentru estetică Vechiul proiect avea multe probleme, în special din cauza pereților masivi care blocau lumina și aerul. Una dintre provocări a fost piscina interioară amplasată chiar în centrul casei. Inițial, proprietarii au vrut-o în interior pentru a evita țânțarii, dar, din cauza ventilației slabe, zona devenise umedă și cu miros de mucegai. Pe lângă lipsa luminii naturale, camerele erau întunecoase și aveau puține conexiuni cu exteriorul. Noul proiect a pus accent pe două lucruri esențiale: mai multă lumină și mai multă ventilație. Cum locuința se află lângă un teren de golf, arhitecții au decis să deschidă vederea către peisaj. Gardurile opace au fost înlocuite, iar acum casa se bucură de panoramă spre terenul verde, delimitat doar de un mic canal. Piscina este în centrul casei Piscina a rămas elementul principal al proiectului, dar a fost complet regândită. Acum, spațiul este deschis ziua pentru a permite luminii și aerului să circule natural, iar seara poate fi închis pentru a ține insectele la distanță. În jurul piscinei se află zona de relaxare a mamei, camera de TV și un loc de luat masa. Practic, această zonă devine o tranziție între interior și exterior, păstrând confortul unui spațiu climatizat. Din punct de vedere arhitectural, casa este imaginată ca o serie de „cutii” plasate în jurul cutiei centrale – piscina. Aceasta reprezintă nucleul casei și zona preferată a familiei, un spațiu plin de lumină, vânt și apă. Deasupra ei, sticla transparentă și plasele ascunse în lemn permit aerului să pătrundă, dar protejează de ploaie și insecte. Trei stiluri diferite sub același acoperiș Casa găzduiește două familii de frați și pe mama lor, considerată „centrul” familiei extinse. Chiar dacă sunt foarte apropiați, fiecare familie își dorește spațiu privat. De aceea, arhitecții au gândit o zonificare clară: mama se află în zona centrală, cu acces direct la principalele spații comune, iar fiecare familie are propria „mini-casă”, cu design personalizat după stilul fiecăruia. Pentru arhitecți, una dintre cele mai mari provocări a fost să integreze trei stiluri de interior într-o singură locuință. Zona mamei are un decor actual și confortabil, în tonuri calde de pământ, combinate cu lemn închis, pentru o atmosferă relaxată. Fiul cel mare preferă stilul actual-clasic, cu detalii decorative, marmură și accente din alamă, iar mobilierul are linii elegante și un aer atemporal. Fiul cel mic a optat pentru un stil loft actual, în culori închise, cu materiale brute: metal, lemn natural, vopsea cu aspect de ciment și marmură neagră cu vinișoare albe. Noua casă de 1.000 de metri pătrați este, în final, un echilibru între arhitectură actuală, funcționalitate și personalitatea fiecărui membru al familiei. Este o locuință în care lumina, aerul și natura intră în fiecare colț, iar piscina centrală devine simbolul unui cămin luminos, deschis și unit. Foto: A49HD CITEȘTE ȘI: Casa Flinstones „crește” dintr-o stâncă preistorică, în mijlocul sălbăticiei Arhitectură pentru proprietar necunoscut: dialog între modernism și căldura materialelor naturale Natura ca structură, într-un bloc din Tokyo: golurile din pereții sunt pline cu plante Distribuie articolul pe: