3 stiluri noi care câștigă teren și cum le aplicăm în arhitectură și design interior

Nimic nu se pierde, totul se transformă. Această celebră axiomă a chimistului francez Antoine Lavoisier pare să fie valabilă și în arhitectură și design interior. Noi curente apărute în ultimii ani în domeniu și care continuă să se extindă sunt abordări actuale ale unor stiluri vechi, din perspectiva nevoilor actuale și cu ajutorul noilor tehnologii. Iată trei stiluri noi care câștigă teren și cum le aplicăm astăzi în arhitectură și design interior.

Stilul vernacular contemporan: reinterpretarea tradiției

Arhitectura vernaculară contemporană este una dintre cele mai interesante direcții actuale în arhitectură: o întoarcere la logica locului, dar reinterpretată prin tehnologie, sustenabilitate și expresie modernă.

Tradiția devine din nou relevantă prin arhitectură care se reinventează, esența arhitecturii vernaculare — folosirea materialelor locale, adaptarea la mediu și tradițiile comunității — dar o actualizează prin tehnologie și estetici noi. Această nouă abordare combină tehnici tradiționale locale, materiale specifice regiunii, adaptare la climă cu soluții moderne de design și tehnologie.

Cum se explică acest interes față de tradiție dintr-o nouă perspectivă? Pe de-o parte, sustenabilitatea nu mai este doar o opțiune, devenind mai degrabă un standard pentru arhitectura de astăzi. Arhitectura vernaculară a fost dintotdeauna eficientă energetic: case din lut în zone calde, acoperișuri înalte în climate umede, piatră în zone montane. Aceste principii sunt redescoperite pentru a reduce consumul energetic și amprenta de carbon.

Pe de altă parte, într-o lume în care casele arată cam la fel, dorința de identitate este tot mai accentuată. Oamenii caută soluții noi de personalizare, tradiția – prin reintroducerea specificului local în arhitectură – fiind una din cele mai accesibile surse de inspirație.

Materialele locale sunt combinate cu instrumente actuale de proiectare și construcție – de la prefabricate și structuri metalice ușoare și până la randări sau simulări climatice pentru calibrarea sistemului interior de încălzire ori controlul digital asupra ventilației. În consecință, asocierea aduce beneficiile soluțiilor tradiționale, dar fără limitările tehnice ale vechilor construcții.

Cum arată casele în stil vernacular contemporan?

Fie că sunt case contemporane din lut în zone aride, clădiri din bambus cu geometrii actuale, locuințe din piatră locală reinterpretate minimalist ori acoperișuri tradiționale reinterpretate, construcțiile în acest stil urmează linii directoare comune. Ele se bazează pe tehnici și meșteșuguri cu materiale locale (lemn, piatră, lut, bambus, cărămidă arsă local) reinterpretate ca formă și proporții, sunt adaptate la climă și integrează tehnologie actuală (software climatic, structuri optimizate, materiale compozite).

Este un stil rezistent climatic, care are costuri de operare mai reduse având în vedere resursele locale, care creează identitate și implică și implică și comunitatea în proiecte concrete. Pe scurt, arhitectura trecutului este reînviată și optimizată cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, căutând cea mai sustenabilă soluție de a construi în fiecare loc.

Brutalismul delicat (soft brutalism): cum îmblânzim betonul

Brutalismul delicat – denumire oarecum contradictorie – este unul dintre cele mai interesante stiluri apărute în arhitectura rezidențială din ultimii ani, derivat din curente istorice ale arhitecturii și designului. Structura vizibilă și expusă a brutalismului din anii 60 se combină cu liniștea minimalismului și cu căldura materialelor naturale, pentru a naște o arhitectură calmă, solidă, tactilă, care transmite stabilitate și intimitate.

Brutalismul rece al anilor ’60 lasă loc unor caracteristici dualiste: materialele sunt brute, dar degajă rafinament și o anume blândețe. Betonul aparent este pigmentat în tonuri calde, lemnul masiv are fibră vizibilă, piatra are naturalețe, cărămida artizanală are imprefecțiuni care o umanizează, în timp ce accesoriile din oțel oxidat sau bronz patinat aduc o notă elegantă.

Golurile sunt în continuare ample, volumele monolitice, compacte, precise, cu trecerei largi și controlate. Arhitectura își arată oasele – grinzile, stâlpii, îmbinările, muchiile sunt la vedere – și le include în estetica finală a locuinței. Funcționalul devine estetic în mod intentionat.

În acest stil, lumina este esențială: este un element arhitectural care capătă forme diferite – fante verticale, goluri ascunse sau umbre adânci care modelează suprafețele. Luina de apus și de răsărit sunt captate ca momente cinematografice, volumele fiind adesea deschise spre aceste puncte cardinale pentru a încadra spectacolul limons al naturii. Pe ansamblu, lumina devine un „material moale” care echilibrează duritatea betonului sau a pietrei.

Cât privește materialele folosite, ele caută căldură prin tonuri de pământ și pigmenți naturali și provoacă simțul tactil prin texturi naturale. Nimic nu este lucios și nici ostentativ, ci sculptural și intenționat. Spațiile sunt mai degrabă goale, punând în evidență acele obiecte care își merită rolul sculptural în această construcție unde brutalismul doar se îmblânzește, nu se domină și nici nu se anihilează.

Cum arată casa construită în acest stil?

Sunt pregnante la exterior volumele compacte, geometrice și construite în beton sau piatră brută. Ferestre mari și fără rame vizibile încadrează natura. În interior, finisajele sunt dominate de beton șelfuit, microciment și tencuială minerală, lemnul și metalul adăugând variație. Jocul dintre lumină, piese sculpturale și spațiu gol este esențial pentru diferențierea față de austerul stil minimalist.

Este stilul care pune capăt minimalismului steril, orientându-se tot spre o estetică simplă, dar mai plină de conținut, mai bogată în valențe și mai legată de natură, adesea integrată în design sau chiar în arhitectura casei ca parte definitorie.

Mediteranean contemporan: loc de vacanță cu vibe mai serios

Este un stil nou, apărut în ultimii 10–15 ani, care păstrează esența arhitecturii mediteraneene, dar o traduce într-un limbaj contemporan, simplu, mai rafinat și foarte material. Pornit de pe coasta Mării Mediteranene, stilul mediteranean se întâlnește și astăzi în Grecia, Italia, Spania, Portugalia și Croația, cu mici diferențe locale. A fost însă importat și peste ocean, în Statele Unite, unde clima asemănătoare din Florida și California a permis preluarea multora dintre elementele sale, dar și adaptarea ulterioară în raport de stilul și nevoile locale.

Arhitectura mediteraneană tradițională este caracterizată de volumetrie cubică, pereți groși și pe cât posibil albi, curți interioare cu pergole și flori colorate, piatră locală folosită generos și o relație puternică cu lumina și umbra. Versiunea contemporană păstrează aceste elemente și le rafinează trecându-le prin filtrul minimalismului, adăugând materiale în stare brută și tehnologie discretă.

Mediteraneanul contemporan păstrează materialele naturale, dar finisajele sunt actuale, cu un aspect rafinat. Piatra calcaroasă este sablată, fiind folosită în exterior și în interior, alături de terrazzo, microterrazzo sau microciment. Piatra este poate cel mai folosit material, în orice zonă a casei și multiple forme, niciodată prea departe de forma sălbatică ce îi conferă unicitate.

În amenajările premium, marmura amintește că Grecia are tradiție în domeniu, dar și cea mai albă marmură din lume, în Thassos. Tencuielile sunt și bej, nu doar albe. Lemnul – cedru, măslin, castan – este folosit în continuare, fiind căutată fibra care transformă piesa în mod sculptural. Ceramica artizanală se reinterpretează sub influențe contemporane, iar textilele sunt calde, luinoase, tactile.

Casele par monolitice, sculptate dintr-un singur bloc, cu forme cubice și compacte, dar rotunjite la colțuri și cu goluri orientate spre peisaj. Lumina devine un material în sine, având acces în casă prin golurile și fantele gândite în arhitectura clădirilor, dar și datorită orientării caselor în așa fel încât să obțină cît de mult posibil din iluminarea naturală. Este un joc continuu între lumină și umbră, foarte specific Mediteranei.

Elementul definitoriu al acestui stil actualizat este însă legătura fluidă dintre interior și exterior, mult mai pronunțată decât în alte curente. Spațiile interioare se prelungesc în terase, livingul devine o loggie, dormitoarele au curți private, iar băile se deschid spre grădini mici cu vegetație. Este o arhitectură a vieții lente, a aerului cald și a serilor lungi.

Deși bazat pe caracteristici tradiționale, mediternaneanul contemporan este un stil nou, distinct, în care abordarea minimalistă diferențiază prezentul de trecut. Lipsa ornamentelor și a aglomerației coloristice acordă noi valențe materialelor, care sunt însă dovada inspirației din trecut.