Minimalismul nu mai înseamnă de mult austeritate și multe nuanțe de gri. Amenajările contemporane mizează pe o reinterpretare fresh a esteticii nordice, în care funcționalitatea poate conviețui firesc cu emoția și culoarea, exemplul fiind mansarda amenajată de The EDIT în colaborare cu studioul Ioka Design. Mansarda a fost gândită ca un laborator de idei, în care cele mai noi tendințe sunt puse în scenă prin obiecte selecționate și combinații de materiale și texturi. Ioka Design a propus conceptul general, iar selecția mobilierului și a obiectelor decorative a fost rafinată împreună cu The EDIT. Conceptul creat de Ioka Design pornește de la universul vizual al brandurilor daneze HAY și Muuto, recunoscute pentru felul în care îmbină liniile curate cu accente cromatice surprinzătoare. Spațiul păstrează esența minimalismului, însă este animat de o paletă delicată de galben unt, verde pudrat și lila, culori care adaugă prospețime fără să încarce vizual încăperile. Mansardele sunt privite adesea drept locuințe potrivite pentru tinerii aflați la început de drum, iar atmosfera trebuia să transmită optimism, căldură și naturalețe. Abordarea acestui proiect de design urmează nevoia actuală de spații flexibile, în care piesele modulare și mobilierul ușor de reconfigurat permit adaptarea locuinței la un stil de viață dinamic. Selecția pieselor a urmărit un criteriu esențial: versatilitatea, mizându-se pe obiecte care pot fi integrate cu ușurință și în locuințele din România, căci designul contemporan nu este rezervat doar proiectelor spectaculoase, ci poate fi adaptat și unui apartament obișnuit. În locul unei singure piese dominante, proiectul este definit de un ansamblu coerent de obiecte de design. Canapeaua Outline Soft de la Muuto devine un reper al livingului, prin silueta sa minimalistă și confortul generos. În dormitor, dulapul perforat atrage atenția prin jocul subtil de lumină și umbră, în timp ce fotoliul F300, patul Bolzan și comodele perforate completează o compoziție echilibrată, fără ca vreun obiect să domine spațiul. Minimalism nordic care iese din paleta de griuri Dacă minimalismul este fundația proiectului, culoarea reprezintă elementul care îi conferă personalitate. Pentru designerii Ioka, aceasta a fost cea mai mare provocare: obișnuiți să lucreze cu palete neutre, au ieșit din zona de confort și au descoperit noi posibilități de exprimare prin pasteluri și combinații cromatice îndrăznețe. Lemnul, piatra, textilele moi și sticla contribuie la crearea unei atmosfere calde și autentice, iar dialogul dintre aceste suprafețe se descoperă treptat, pe măsură ce petreci timp în spațiu. Lumina naturală filtrată prin ferestrele mansardate transformă subtil culorile pe parcursul zilei, oferind interiorului o expresie mereu schimbătoare. Proiectul vorbește și despre sustenabilitate. Brandurile selectate investesc în procese de producție responsabile, utilizează materiale naturale sau reciclate și urmăresc reducerea impactului asupra mediului, direcție pe care cele două echipe o consideră esențială pentru viitorul designului de interior. Dincolo de tendințe, amenajarea transmite o idee importantă: designul nordic contemporan nu mai este definit exclusiv de alb, gri și bej. În 2026, acesta înseamnă forme curate, funcționalitate, materiale autentice și o doză generoasă de culoare, emoție și expresivitate. CITEȘTE ȘI: Amenajare premium pe cont propriu, într-o casă „trăită”, nu doar desenată, în Pipera Apartamentul la mansardă – oaza de liniște și relaxare Amenajarea mansardei: 5 destinații pe care spațiul le poate primi Distribuie articolul pe:
Când secolul XIV se mută în actualitate: salvarea unei case vechi vine din istorie și materiale actuale