CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Acasă la Căpitanul America: confort în loc de opulență, în casa din 1940 a lui Chris Evans

Foto: Profimedia

Acasă la Căpitanul America: confort în loc de opulență, în casa din 1940 a lui Chris Evans

Mullholland Drive este una din cele mai exclusiviste zone din Los Angeles și locul unde numeroase vedete și-au ales să trăiască. Aici se află și vila de lux a actorului Chris Evans – un ranch construit în anii 1940 și amenajat fără opulență, în stil mid-century, pe care Căpitanul America vrea acum să îl vândă pentru a se muta cu familia în Masachusetts.

Opulența nu este cuvânt de ordine, confortul da

Așezată pe dealurile din apropiere de Hollywood, casa are în jur de 430 mp, în care sunt incluse patru dormitoare și șase băi, cu spații largi și zone unde tavanul are grinzi la vedere. Pereții din sticlă oferă deschidere din living spre terasă, de unde se desfășoară sub ochi un peisaj complet asupra Canionului Laurel și Munților Santa Monica, în condiții de intimitate totală.

Stilul casei se desfășoară în culori neutre deschise și calde și materiale premium și piese de mobilier în care se recunoaște pe alocuri amprenta artizanilor. În ciuda poziționării exclusiviste și a spațiului, opulența nu este una dintre caracteristici, în schimb fiind mult mai pregnantă dorința de intimitate și confort.

În bucătărie, volumul se întinde și pe înălțime, grinzile cu aspect ușor industrial fiind un element care dinamizează stilul și îl scot puțin din zona calmă a restului casei. Electrocasnicele de lux Wolf, cuptorul dublu încastrat în insulă și mobilierul extins asigură spațiu de desfășurare pentru un gătit intens, într-o casă unde vizitele prietenilor fac parte din obișnuit.

Domitoarele se bucură și ele de deschiderea spre natură, oferind același peisaj invadat de vegetație. În opoziție cu sălbăticia panoramei, în interior stilul este definit prin eleganță, suprafețe rafinate – precum marmura și lemnul nobil – care alternează cu texturi moi, dar și spații largi, luminate natural.

Se afla pe proprietate și sala de fitness unde Chris Evans s-a pregătit fizic pentru rolul Căpitanului America din seria Avengers. Sala a fost însă reamenajată înainte de a scoate la vânzare proprietatea, fiind transformată într-o casă de oaspeți cu dotări integrale.

Exterioarele mizează pe amplasare și peisaj

Exteriorul găzduiește o piscină și o grădină spațioasă cu plante locale, dar și zone de stat în aproppierea apei ori lângă foc.

Terasele – unde se poate ieși din living, dar și din dormitoare – sunt amenajate pentru a transforma peisajul în cel mai interesant element de decor, indiferent de momentul din zi, pentru a lua masa în natură ori pentru a sta, pur și simplu, în aer liber.

După mai bine de un an fără interes din partea clienților pentru vila luxoasă din Mullholland Drive, Evans a fost nevoit să-i reducă prețul cu 600.000 de dolari, astfel că acum cere 6,39 milioane de dolari de la șapte milioane de dolari inițial. Chiar și așa actorul ar obține totuși aproape dublul sumei investite, având în vedere că a cumpărat vila de lux în 2013, pentru 3,52 milioane de dolari.

Chis Evans a decis să vândă proprietatea pentru a se întoarce în statul său natal, Massachusetts, împreună cu soția sa Alba Baptista și fiica lor, născută în octombrie anul trecut. „Am decis să petrec mai mult timp pe coasta de est. Mi se pare momentul potrivit să predau această proprietate frumoasă unui nou proprietar”, explică actorul.

Deși părăsește Los Angeles, Evans nu are de gând să renunțe la carieră, avân deja în plan o nouă apariție în rolul lui Steve Rogers, în filmul Avengers: Doomsday.

Foto: Profimedia

Distribuie articolul pe: