Amenajeaza o bucatarie de exterior langa piscina

Amenajeaza o bucatarie de exterior langa piscina – O bere rece, un suc, un cocktail tonic sunt ofertele verii între două reprize de înot. Completează-le cu gustări delicioase și chiar cu meniuri sofisticate, preparate într-o bucătărie de exterior multifuncțională.

Bucatarie de exterior
Discret și bine integrat în decor, modulul Aora a fost conceput ca o bucătărie de vară cu bar, pentru plaja piscinei. Este un proiect realizat integral de specialiștii de la eGratare.ro, iar prețul amenajării complete, care se poate realiza în două-patru săptămâni, începe de la 95.000 lei. Foto: eGratare.ro

Citeste si Grădină cu dichis și cramă pe un teren de doar 150 mp

Efortul din piscină merită răsplătit, iar o băutură rece ar fi prima opțiune. La fel ca în stațiunile de lux, barul de lângă propria piscină poate deveni punctul de „prim ajutor“. Dar cum ar fi să extinzi oferta acestui loc? În exemplul alăturat, barul e încorporat într-o bucătărie de exterior minimalistă, cu o dotare special gândită pentru cei ce își petrec timpul pe plaja piscinei.

Bucatarie de exterior
Două părți distincte în spațiul de sub acoperiș – cel pentru băuturi (cu locuri de preparare și de servire) și cel pentru mâncare (cu spațiu de preparare și depozitare). Între cele două zone a fost rezervat un culoar de trecere generos, închis la unul dintre capete. Foto: eGratare.ro

Două fronturi de lucru se află sub același acoperiș. În prim-plan e situat barul circular, din zid, cu blat de servire generos, blat pentru prepararea băuturilor și cu spații de depozitare închise. În spate, un perete masiv include un cuptor tradițional din cărămidă, o minivinotecă, o sobă rustică cu plită, un grătar electric și aparate electrocasnice moderne, încastrate sau independente.

Bucatarie de exterior
Barul este interfața cu zona de recreere a piscinei. Are un front în formă de semicerc, iar în lungul blatului de servire vor fi plasate mai multe scaune de bar. La unul dintre capete s-a delimitat un loc circular de unde pot fi preluate gustările. Foto: eGratare.ro

Citeste si Cum sa-ti amenajezi o gradina minimalista si surprinzatoare

Toată compoziția are un aer degajat, potrivit deopotrivă într-un decor de stațiune tropicală marină sau balneoclimatică.

Bucatarie de exterior
Bucătăria include cuptor și plită tradiționale pentru prepararea 
pâinii și a produselor de patiserie de casă. Finisajul în alb al pereților le atenuează foarte mult aspectul rustic. Foto: eGratare.ro
Bucatarie de exterior
Zona de bucătărie tradițională este completată cu aparate electrocasnice moderne (aragaz, grătar, mici electrocasnice de bucătărie), cu care se pot pregăti rapid cele mai sofisticate gustări. Foto: eGratare.ro

Citeste si Cum iti amenajezi un bazin in gradina

Articol preluat din revista Casa Lux nr. 8/2016.
Text: Lucian Dobraca. Foto: PR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *