Bucătărie exterioară high end

Este mai bine zis o poezie de bucătărie exterioară, și nu orice fel de poezie, ci una care îți stârnește emoții puternice, îți arată că viața este frumoasă și că natura trebuie să facă parte din ea, deoarece este un mijloc de relaxare infailibil.

În imagine se vede bucătăria Pacific Light Blue. Este un model high end și aparține brandului italian Officine Gullo (officinegullo.com).

Dacă planurile tale includ con­strucția unei case, ar fi păcat să nu prevezi încă din faza de proiect un spațiu atât de frumos. Este o bucătărie exterioară, realizată din oțel, iar scaunele sunt din aluminiu turnat sub presiune și au tapițerie din piele cusută manual. Dacă ai o terasă generoasă și te decizi să o dotezi cu un astfel de mobilier, alege finisaje care să îi susțină frumusețea – și chiar să i-o accentueze. De exemplu, o soluție potrivită ar fi cărămida aparentă pentru zidărie și deck pentru pardoseală, cum se observă și în exemplul nostru.

Mobilierul are încorporate, printre altele, plită, mai multe cuptoare, aparat de făcut gheață și chiuvetă. Practic, ai la îndemână toate cele necesare și mai mult decât atât.

Folosește elemente decorative de impact, cum ar fi un sistem inedit de jardiniere, care să îmbrace de sus până jos fâșii de zidărie. Acestea vor completa de minune spectacolul naturii și vor face trecerea lină dinspre terasă spre grădină. Revenind la mobilier, este recomandat să alegi o colecție echipată complet, iar grătarul nu trebuie să lipsească dintre opțiunile de pe lista ta. Există modele care au încorporate chiar cuptoare pentru pizza, cum este și cel de față, astfel încât picnicurile în curte să fie cât mai atrăgătoare și pe gustul tuturor.

Priveliștea ce se desfășoară în fața ochilor este minunată și sporește farmecul acestei bucătării de exterior. Acest spațiu devine principalul loc de relaxare pe perioada verii.

 

Foto: Officino Gullo

Articol preluat din revista Casa Lux, nr. 8/2017



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *