Când arhitectura devoalează secrete: acasă la MI6, în „Turnurile Ceauşescu” din Londra

Sediul serviciului secret britanic MI6 – ca orice cartier general al unui astfel de serviciu – s-ar crede că este și el total necunoscut, dar nu-i așa, ci dimpotrivă. Locația a devenit în timp celebră în urma controverselor privind arhitectura, dar și după apariția în seria filmelor James Bond, unde a fost chiar parțial distrusă. Cât este adevă și cât este ficțiune? Aflați citind povestea acestei clădiri londoneze, denumite ironic de unii drept Turnurile Ceaușescu.

Devenit celebru în special datorită filmelor cu James Bond – agentul secret nr. 007, MI6 denumeşte pe scurt unul dintre cele trei servicii de informaţii britanice: Secret Intelligence Service (SIS). Abrevierea vine de la „Military Intelligence, section 6”, agenţie de informaţii externe, soră cu MI5, cea care se ocupă cu informaţiile interne, ambele fiind descendente ale Secret Service Bureau, creat în 1909.

De fapt, originile serviciilor de informaţii britanice sunt încă şi mai îndepărtate, la scară istorică. Primul spion cunoscut este Francis Walsingham, Secretar de Stat al reginei Elizabeta I, care a pus la cale, în sec. al XVI-lea, o reţea de agenţi în Spania, cu ajutorul cărora a dejucat planurile Armadei.

În următoarele trei secole, astfel de agenţi au fost activaţi şi organizaţi în toate perioadele de conflict, până la începutul sec. XX, când ameninţarea germană a dus la fondarea unui serviciu permanent. Primul director al acestuia se numea Mansfield Smith-Cumming, care obişnuia să îşi semneze corespondenţa cu o singură literă, „C”, scrisă cu cerneală verde – ceea ce a deschis tradiţia numelor de cod destinate a proteja anonimatul şefilor organizaţiei.

Un sediu mai puțin secret decât operațiunile serviciului

Denumirea de „secret” din numele serviciului însă nu se (mai) referă şi la instituţia în sine. Toată lumea ştie, în zilele noastre, şi despre existenţa ei, şi despre obiectul ei de activitate, mai ales după ce un fost ofiţer MI6, Richard Tomlinson, a publicat o carte de memorii din perioada în care a fost spion britanic (1991–1995).

Deşi SIS a încercat să împiedice apariţia cărţii, iar Tomlinson a făcut chiar șase luni de închisoare pentru intenţia de a o publica, cartea tot a apărut, în Rusia, după care a fost preluată, în serial, de către The Sunday Times. În carte, Tomlinson povesteşte detalii despre operaţiuni trecute ale MI6 şi spioni internaţionali inflitraţi la cel mai înalt nivel al instituţiilor altor ţări, care ar deţine celebrul „permis de ucis” care a dat şi titlul unuia dintre filmele Bond.

Un alt lucru care nu mai este de multă vreme secret este sediul MI6. În principiu, atunci când te gândeşti la o agenţie ce conţine cuvântul „secret” în titlu, te-ai aştepta să nu poată afla chiar toată lumea, cu un simplu clic pe o hartă digitală, unde lucrează angajaţii ei la fel de secreţi. Însă clădirea care adăposteşte MI6 nu e uşor de găsit doar pe internet, ci şi în lumea reală, deoarece are arhitectură originală şi dimensiuni importante, care o fac să sară în ochi.

SIS Building – alt nume sub care este cunoscut sediul MI6, alături de Vauxhall Cross – se află pe malul Tamisei, la nr. 85 pe un chei numit Albert.

Aici se aflau cândva celebrele Vauxhall Gardens, loc de promenadă şi distracţie al londonezilor încă de dinainte de 1662, data primei sale menţionări istorice. Grădinile s-au închis după două secole, însă parcul a fost reorganizat şi redeschis, pe suprafaţa rămasă încă neconstruită, în anii 1970.

Un raport de audit din 1985 denumea drept „iremediabil de insecurizat” sediul de atunci al serviciului lor de informaţii. Într-adevăr, acesta se găsea într-un bloc cu 22 de etaje numit Century House, cu pereţi preponderent din sticlă şi cu o staţie de carburant la bază. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, oricum, toată lumea ştia ce agenţie îşi are sediul acolo, chiar dacă informaţia aceasta era, chipurile, clasificată. S-a luat atunci hotărârea de a se construi un sediu nou, special în scopul de a găzdui SIS.

Licitaţia pentru reconstrucţia zonei fusese câştigată de către arhitectul Terry Farrell, în 1983, care plănuia să construiască acolo un sat urban, dar şi clădiri de birouri. În 1989, premierul de atunci al Marii Britanii, Margaret Tatcher, a aprobat achiziţionarea uneia dintre aceste clădiri în scopul de a deveni următorul sediu al SIS.

Preţul tranzacţiei a fost de peste 152 milioane de lire, cu teren inclus şi cerinţe de personalizare specifice activităţii viitorului „locatar” – s-a zvonit chiar că ar fi fost construit un tunel subteran între sediul SIS şi Whitehall, locul în care se află Guvernul Maiestăţii Sale şi multe alte instituţii ale Serviciului Civil britanic. Planul era ca proiectul să dureze 3 ani, dar el a fost finalizat de-abia în 1994, când a fost şi inaugurat în prezenţa reginei Elizabeta a II-a şi a prinţului consort, Phillip.

Arhitectul Farrell s-a inspirat în planurile sale din arhitectura industrială modernă a unor clădiri cunoscute din Londra, precum centralele electrice Bankside şi Battersea, dar şi din arhitectura templelor religioase ale maiaşilor şi aztecilor.

Sediul spionilor britanici a fost construit în mai multe straturi şi are 60 de zone de acoperiş diferite. Din motive de securitate, multe părţi din clădire se află sub nivelul străzii, legate între ele printr-o reţea bogată de coridoare subterane. Clădirea are şi două şanţuri de protecţie, iar geamurile de aici sunt triple (25 de tipuri de sticlă diferite au fost folosite la această construcţie).

Personalul dispune, de asemenea, de câteva facilităţi precum: o sală de sport, una de fitness şi una aerobic, un teren de squash şi un restaurant.

Deşi specialiştii i-au acordat, în general, recenzii favorabile, clădirea MI5 nu a fost unanim apreciată. Aspectul ei exterior – care te poate duce cu gândul la Gotham City, oraşul imaginar al aventurilor lui Batman – i-a atras mai multe porecle de-a lungul timpului, de genul Legoland, Ziguratul sau, ceea ce ne trezeşte o emoţie nouă, românilor, Turnurile lui Ceauşescu.

Într-adevăr, clădirea este una voluminoasă: suprafaţa ei desfăşurată se apropie de 23.500 mp, iar arhitectura „în trepte” aminteşte de Casa Poporului de la noi. Însă construcţia megalomaniacală de la Bucureşti este de inspiraţie stalinistă şi are, totuşi, o suprafaţă de vreo 14 ori mai mare – care o face să fie a doua din lume ca mărime în rândul clădirilor administrative, după clădirea Pentagonului.

În plus, Parlamentul României (numele sub care este cunoscută acum clădirea) nu are nimic vesel în ea, în timp ce sediul MI6 a fost văzut ca o combinaţie de „înaltă seriozitate a compoziţiei clasice cun posibil şi involuntar simţ al umorului” (specialistul în design şi arhitectură Deyan Sudjic, în The Guardian, 1992).

Porecla de „Turnurile lui Ceauşescu” a fost creată de un alt cunoscut specialist în domeniu, Feargus O’Sullivan, care nu avea o impresie generală bună despre zona nou construită din Vauxhall, numind-o în mod derogatoriu: „Dubaiul de pe malurile Tamisei”.

Clădirea rămâne, însă, una dintre cele mai cunoscute şi mature proiecte ale lui Terry Farrell, multipremiatul arhitect care a mai dat Angliei şi lumii întregi câteva construcţii excepţionale: gara Charing Cross şi sediul Home Office din Londra, acvariumul The Deep din Hull şi The Centre for Life din Newcastle upon Tyne, aeroportul internaţional Incheon din Seul, gara Beijing Sud (cea mai mare gară din China) şi turnul KK100 din Shenzen, acesta din urmă fiind, cu cele 100 de etaje ale sale şi înălţimea de 442 metri, cea mai înaltă construcţie de până acum a unui arhitect englez.

Nu știm cât se mândrește arhitectul cu această lucrare, care nu se regăsește în portofoliul său de proiecte expus public. Cert este că sediu MI6 și-a câștigat o faimă greu de egalat, în mare parte și după apariția în cinci filme din seria James Bond.