Pe coasta sălbatică din Chania, într-o zonă liniștită din Livadia (Grecia), se află o casă de vacanță integrată atât de bine în peisaj, încât piscina sa pare o extensie a mării – sau invers – și continuă peisajul natural mediteranean într-o zonă construită de mâna omului. Proiectul, cunoscut sub numele de „Native Beach Villa”, este realizat de biroul Paly Architects, sub coordonarea arhitecților Nikos Lykoudis și Ismini Papaspiliopoulou. O arhitectură simplă, inspirată de peisaj Casa este definită de o formă geometrică clară: un volum dreptunghiular, un „cub” în care jocul dintre plin și gol creează dinamism vizual. Această simplitate este specifică arhitecturii grecești contemporane, unde accentul cade pe proporții, lumină și relația cu mediul. Amplasarea este esențială pentru concept: terenul este delimitat natural de trei arbori de tamarisc, care oferă umbră și un sentiment de protecție. Spre sud se deschide priveliștea către mare, cu nuanțele intense de albastru, iar spre nord se ridică relieful stâncos al muntelui. Aceste contraste naturale definesc spațiul și dau identitate locuinței. Piscina care extinde marea Un element spectaculos este piscina cu formă liberă, modelată după rocile din zonă. Aceasta devine o extensie vizuală a mării, ca și cum valurile ar pătrunde într-un mic golf natural. Este un exemplu clar de design care nu impune, ci continuă peisajul. Terasa exterioară, organizată într-o formă dreptunghiulară simplă, funcționează ca un living în aer liber, preluând atât de populara tendință de a dizolva limitele între interior și exterior, încurajată și de clima perfectă a zonei. Terasa se prelungește până la o platformă suspendată deasupra mării, oferind o experiență directă și autentică a mediului natural. Bucătăria exterioară, construită din piatră și prevăzută cu un cuptor tradițional, închide și definește spațiul de zi din exterior. În același timp, ea adaugă un element autentic, inspirat din stilul de viață mediteranean, unde clima este blândă, iar viața din interior migrează ușor afară și invers. Influența locală în abordări, materiale și texturi naturale Un aspect esențial al proiectului este alegerea materialelor, toate provenind din zonă. Piatra, lemnul și metalul sunt folosite într-un mod echilibrat, păstrând o paletă cromatică naturală. Exteriorul este finisat în tonuri de pământ și ajută casa să se integreze discret în peisaj, care se infiltrează apoi nestingherit înăuntru. Ferestrele largi cu rame din lemn, culorile naturale, brute chiar generează căldură sub soarele mediteranean și prin asociere cu lemnul periat de iroko. Contrastul este subtil, între nuanțe cu aceeași proveniență, accentuate ușor prin metalul negru al accesoriilor de baie sau al coprurilor de iluminat. La exterior, terasa are pardoseală din mortar lustruit tradițional, combinat cu piatră locală cioplită, ceea ce întărește caracterul autentic al construcției. Pietrele într-o dezordine naturală, acoperișurile naturale și vegetația care se extinde de la sine în jur îmbracă locul în calm, exact ce trebuie pentru o vacanță liniștită în mijlocul sălbăticiei. Foto: George Anastasakis CITEȘTE ȘI: Casă de vacanță în țara lui Moș Crăciun: minimalism în stil scandinav Tradiționalul reinventat într-o casă veche, loc de vacanță perpetuă în Tinos Minimalism în negru și materiale naturale într-o casă de vacanță, în context rural Distribuie articolul pe: