Lampa versatilă 45º câștigă primul loc în concursul pentru tinere talente organizat de brandul Muuto

Pentru a șasea oară Muuto a fost gazda concursului anual pentru tinere talente din domeniul designului. Designeri independenți și școli de design din Scandinavia sunt încurajați să-și trimită proiectele și să-și exprime propria concepție păstrând linia estetică a brandului Muuto. Cu peste 400 de aplicații, 2013 a fost un alt an plin de succese pentru acest concurs. Comisia de design Muuto a selectat pentru locul mobilier, pentru locul 2 accesorii și pentru locul 1 corpuri de iluminat.

Locul 1 a fost câștigat de designerul finlandez Tuomas Auvinen, de la Universitatea de Științe Aplicate Lahti, pentru lampa sa 45º. Forma lămpii îi permite să fie atârnată de tavan, să stea pe pardoseală sau să fie amplasată la intersecția dintre perete și tavan. Această găselniță îi conferă o multifuncționalitate greu de învins de către alte proiecte participante. Astfel, 45º este capabilă să exploateze locuri folosite mai rar și totodată devine parte inegrantă a spațiului în care se află.

45
Foto: Muuto

 

 

 

 

 

 

 

Tuomas Auvinen: Întotdeauna am fost fascinat de posibilitatea de conferi spațiilor utilitate. Într-o bună zi, când am intrat într-un apartament gol, m-am întrebat de ce nu sunt exploatate mai bine unghiurile și atunci mi-a venit ideea pentru 45º. Datorită formei și versatilității sale, lampa poate fi amplasată oriunde în cameră și, indiferent de cum este instalată, va da o lumină în unghi de 45º.

Muuto își are rădăcinile în designul nordic și militează pentru îmbogățirea tradiției de design scandinav cu produse noi și originale de care să se bucure toată lumea. Numele de Muuto este derivat din finlandezul muutos, însemnând perspectivă nouă.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *