O succesiune de detalii atent calculate construiește un interior în care decorul nu se rezumă la câteva piese spectaculoase, într-un apartament de lux din Tulcea. Profilele de pe pereți, proporțiile mobilierului, felul în care se întâlnesc două materiale sau poziția unui corp de iluminat schimbă radical percepția asupra unui spațiu. Un astfel de exercițiu de design este acest apartament unde clasicul primește interpretări contemporane și accente Art Deco. Proiectul – care vizează un apartament de 80 mp, dar și o terasă de peste 28 mp – este semnat de Natalia Berezovskaia, fondatoarea NB Interiors, fiind pornit de la preferința proprietarilor pentru un decor clasic, cu ornamente elaborate și finisaje premium. A rezultat un interior cu o identitate decorativă bine conturată, în care lemnul, pielea naturală, catifeaua, marmura, ceramica și alama construiesc o atmosferă sofisticată, în care elemente din epoci și stiluri diferite se leagă unitar și original. Un vocabular clasic, dar reinterpretat contemporan Livingul concentrează câteva dintre cele mai interesante alegeri ale proiectului. Profilele decorative trasează compoziții ample pe pereți și continuă vizual liniile arhitecturale, în timp ce riflajele integrate în zonele grinzilor contribuie la o lectură mai ordonată a volumelor. Zona de dining, mobilierul și iluminatul au fost gândite în aceeași logică, cu atenție la proporții și la raportul dintre suprafețele ornamentate și cele păstrate mai simple, a declarat pentru casalux.ro designerul Natalia Berezovskaia. Canapeaua contemporană din piele naturală introduce o notă diferită în acest decor, evitând senzația unui interior construit exclusiv din referințe clasice. Mesele cu baze sculpturale și piesele de mobilier cu detalii elaborate completează compoziția, iar covoarele și textilele au fost alese într-un registru mai temperat, pentru a lăsa arhitectura decorativă să se exprime. Un rol important îl au corpurile de iluminat, unele cu influențe Art Deco, care adaugă geometrie și accente metalice. Selecția cuprinde piese Eichholtz, Kutek Mood, Maytoni și Hudson Valley Lighting, integrate în funcție de fiecare încăpere și de particularitățile tehnice ale spațiului. Mobilierul, între design de colecție și execuție la comandă Aproximativ 80% dintre elementele amenajării acestui apartament de lux au fost personalizate sau adaptate conceptului. Este o proporție care spune multe despre nivelul de intervenție necesar pentru obținerea unui interior în care fiecare încăpere păstrează aceeași direcție estetică, fără să devină repetitivă. Selecția reunește nume precum Eichholtz, Tonin Casa, Ditre, Gessi, Devon&Devon și Miele, alături de mobilier realizat special pentru proiect. Masa de dining este semnată Tonin Casa, în timp ce canapeaua și mobilierul destinat terasei provin de la Ditre. Piesele Eichholtz apar în mai multe zone ale locuinței, de la masa din bucătărie și scaune până la măsuța de cafea și covoare. Pentru băi, Natalia Berezovskaia a ales bateriile Gessi Perle, completate în baia matrimonială de obiecte Devon&Devon. În zona mobilierului personalizat, patul din dormitorul de oaspeți a fost realizat de Kreatique, mobilierul de Pastel, iar elementele metalice cu uși din sticlă de Atelier Moldoveanu. Aici, piese de brand sau executate la comandă răspund unor nevoi diferite, funcționând estetic într-un sistem unitar, nu ca o colecție de produse premium reunite sub același acoperiș. Unele aduc un desen distinctiv, altele rezolvă dimensiuni, depozitare sau integrarea unor elemente constructive. Pardoseli cu tranziții decorative și materiale cu texturi distincte Un alt capitol important este reprezentat de finisaje. Parchetul stratificat din lemn alternează cu mozaicul de marmură și placările ceramice, în special în hol, bucătărie și băi. Întâlnirea dintre materiale este tratată cu profile metalice aurii, astfel încât diferențele de textură și grosime să nu devină simple discontinuități tehnice. În bucătărie, mobilierul și blatul din compozit de cuarț sunt integrate într-o compoziție care păstrează caracterul clasic al apartamentului, dar evită decorul excesiv. Masa și scaunele, alături de iluminatul ales, creează o zonă de dining cu propria personalitate, în continuitate cu livingul. Profilele decorative Orac Decor și Gaudi au contribuit la definirea pereților și a cornișelor, iar combinația mai multor modele a permis obținerea unor compoziții adaptate arhitecturii interioare. În anumite zone, draperiile au primit la rândul lor borduri decorative, un detaliu discret prin care limbajul ornamental continuă dincolo de mobilier și finisaje. Dormitoarele – două interpretări ale aceleiași estetici În dormitorul matrimonial, patul cu tăblie elaborată și noptierele creează centrul compoziției, pus în valoare de profilele decorative și de iluminatul cu influențe Art Deco. Mobilierul destinat zonei TV este integrat în aceeași logică, iar finisajele și textilele păstrează cromatica generală a apartamentului. Dormitorul de oaspeți are o configurație mai flexibilă, cu mobilier care reunește funcțiile de depozitare, birou și masă de machiaj. Dulapurile, oglinzile și piesele realizate la comandă valorifică suprafața disponibilă, fără să compromită caracterul decorativ al încăperii. O particularitate interesantă a amenajării acestui apartament de lux este modul diferit în care au fost tratate grinzile. În dormitorul matrimonial, una dintre ele a fost mascată prin coborârea plafonului și integrarea într-o compoziție de profile centrată deasupra patului. În camera de oaspeți, grinda a rămas vizibilă, iar iluminatul a fost rezolvat cu spoturi și lumină indirectă. Două soluții distincte au fost alese pentru o problemă constructivă asemănătoare, alese în funcție de configurația și funcția fiecărui spațiu. Băile, cu detalii inspirate din eleganța decorativă În băi, selecția de obiecte și finisaje păstrează aceeași atenție pentru materialitate și detaliu. Bateriile Gessi Perle, obiectele Devon&Devon din baia matrimonială, mozaicul și oglinzile contribuie la o atmosferă în care influențele clasice sunt mai evidente. Baia secundară se remarcă prin mozaicul cu desen clasic și prin asocierea acestuia cu suprafețe deschise și accente metalice. În baia matrimonială, combinația dintre mozaic, ceramică și obiectele sanitare selectate conferă încăperii un caracter decorativ mai pronunțat. Designul dincolo de imaginea finală În spatele fotografiilor unui interior finalizat se află, de multe ori, o etapă tehnică mult mai complexă decât sugerează rezultatul, spune desginerul Natalia Berezovskaia. Aici, proiectul a presupus inclusiv refacerea proiectării inițiale, a instalațiilor electrice și sanitare, adaptarea pozițiilor caloriferelor și găsirea unor soluții pentru grinzile și particularitățile constructive ale clădirii. Deși se afla într-un imobil nou, spațiul a necesitat intervenții importante înainte de aplicarea finisajelor. Pereții au trebuit pregătiți de la nivelul betonului și al cărămizii, pentru a putea primi profilele și vopseaua în condițiile de precizie cerute de concept. Am fost în fața unor provocări și la îmbinarea profilelor decorative, la diferențele de nivel dintre pardoseli și la integrarea unor instalații în mobilier și scafe, adaugă designerul. Proiectarea a început în aprilie 2025, iar implementarea în august același an. Fiind vorba despre o lucrare realizată în Tulcea, coordonarea s-a desfășurat în mare parte de la distanță, cu vizite pe șantier și comunicare permanentă între designer, constructor și beneficiari. Lucrările și livrările au depășit calendarul estimat inițial, iar proprietarii s-au mutat în august – septembrie 2026. No Caption No Caption Este poate unul dintre aspectele mai puțin vizibile ale unui proiect de această natură: un interior cu numeroase detalii decorative cere nu doar o selecție atentă de materiale și mobilier, ci și documentație tehnică precisă și execuție pe măsura conceptului. CITEȘTE ȘI: Acasă la Meg Ryan: stil clasic cu tușe actuale, în locuința din Hamptons Designerul Corey Damen Jenkins a lansat o colecție de corpuri de iluminat decorative O vilă de lux din Londra ascunde o sală de muzică inspirată de palatul Alhambra Distribuie articolul pe: