S-a scris mult despre faimosul castel Hearst, din Statele Unite ale Americii și totuși nu destul. Aflată pe coasta Californiei Centrale, la jumătatea distanţei dintre San Francisco şi Los Angeles, proprietatea este una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale regiunii. Nu doar pentru că aici se află câteva construcţii remarcabile, dar şi pentru că a aparţinut unui personaj celebru, ceea ce a făcut ca printre musafirii somptuosului domeniu să se numere, de-a lungul timpului, multe celebrităţi. William Randolph Hearst (1863–1851) a fost un pionier al jurnalismului centrat pe senzaţional, proprietarul celui mai mare trust de presă din SUA. Urmaş al unui foarte bogat om de afaceri şi politician, Hearst a moştenit pământurile – peste 16.000 de hectare, pe care le-a denumit „La Cuesta encantada” („Dealul fermecat”) – la moartea mamei sale, în 1919. După doar câteva luni, a însărcinat o arhitectă cu construcţia a ceva ce îşi dorea să fie o căsuţă liniştită, pentru vacanţă, dar care a ajuns să fie un ansamblu impresionant. Hearst părea hotărât să ofere femeilor şansa de a se afirma profesional, în vremuri în care erau foarte rare cele care îndrăzneau să fie şi altceva decât soţiile soţilor lor. Angajase deja prima femeie corespondent de război şi prima femeie editor al unui ziar din Washington, DC, aşa că nu a fost neapărat o surpriză că a ales tot o femeie arhitect pentru proiectul său. Julia Morgan era şi ea o pionieră în domeniul ei: a fost prima femeie care a absolvit o facultate de inginerie dintr-o universitate de stat din California. Apoi a studiat şi arhitectura, la faimoasa École des Beaux-Arts din Paris, devenind astfel şi prima femeie care a primit o diplomă de la această şcoală de elită în arhitectură. Construcţia a durat aproape trei decenii, s-a terminat în 1947, an în care Hearst a plecat din cauza unor probleme medicale, dar au rămas mici zone nefinalizate până în zilele noastre. Iar până la urmă au apărut pe „Dealul fermecat” patru case, nu doar un biet bungalow, cum fusese intenţia iniţială a lui Hearst. Iar dacă trei dintre aceste case sunt de dimensiuni mai rezonabile (între 250 şi 500 metri pătraţi şi cu maximum opt dormitoare fiecare), construcţia principală, numită Casa Grande, are aproape 6.400 metri pătraţi şi 38 de dormitoare, plus 42 de băi şi 14 saloane. Această „casă” este cea cunoscută acum sub numele de Castelul Hearst. Construit în stil renascentist spaniol, castelul Hearst, cu cele două turnuri ale lui şi faţada de catedrală, adăposteşte adevărate comori de artă. Hearst era un colecţionar împătimit şi a profitat din plin nu doar de uriaşa sa avere, dar şi de faptul că multe ţări sărăcite după Primul Război Mondial îşi vindeau la preţuri convenabile bucăţi din tezaurul naţional – care azi ar fi fost protejate prin lege. Pe pereţi se află tapiţerii originale franţuzeşti din secolul al XVI-lea ce nu mai pot fi găsite nicăieri, la Luvru aflându-se acum doar copii ale unora dintre ele. Tavanul din dormitorul (modest) al lui Hearst este şi e o operă de artă, dintr-un palat al Spaniei de la începutul secolului al XV-lea. Curţile sunt decorate cu sculpturi egiptene, iar piscina exterioară este înconjurată de coloane romane. Piscinele fascinante de la castelul Hearst Sunt două piscine la Castelul Hearst, ambele remarcabile: Neptune şi Roman Pool. Prima construită a fost piscina Neptun, care este exterioară. Construcţia ei a durat 12 ani, între 1924 şi 1936. Ca şi în cazul restului proprietăţii, planul iniţial pentru această piscină prevedea dimensiuni mai reduse. În timp, acest plan a fost modificat de două ori, iar piscina s-a mărit de fiecare dată. S-a păstrat însă ideea originală, de a face acolo o „Grădină a Templului”: la marginea piscinei se află o faţadă de templu roman, cumpărată şi ea din Europa. De asemenea, în jurul piscinei se află mai multe coloane cu basoreliefuri neoclasice italieneşti şi sculpturi. De asemenea, un grup statuar a fost instalat şi în partea de sus, mai mică, a piscinei; este vorba de o lucrare comandată special de Hearst sculptorului francez Charles Cassou, numită „Naşterea lui Venus”. Dimensiunile finale ale piscinei au fost, aproximativ, 31 metri lungime, lăţime variabilă între 17 şi 29 metri şi adâncime mergând de la 1 metru până la 3. Piscina Neptun conţine peste 1.300 de tone de apă de izvor din munţii Santa Lucia şi are un sistem de încălzire pe bază de ardere de ulei. Pereţii sunt îmbrăcaţi în marmură de culoare deschisă din Vermont, aceeaşi din care au fost construite şi coloanele. După o o renovare care a durat 4 ani şi a costat 5,4 milioane de dolari, piscina Neptun a fost reumplută cu apă în 2018. A doua piscină de la Castelul Hearst, cea Romană, este interioară şi este mai mică, are „doar” 776 de tone de apă. Hearst îşi dorise să o alimenteze cu apă de mare, dar o primă încercare în acest sens a dus la distrugerea sistemului de încălzire şi pompare. Construcţia piscinei a durat cinci ani (1930-1935), iar deasupra ei au fost instalate două terenuri de tenis. Piscina pare să fi avut drept model băile romane, fiind decorată cu opt statui de zei, zeiţe şi eroi din mitologia romană, iar apa este încălzită într-un tepidarium. Statuile – copii ale unor statui greceşti şi romane – au fost sculptate începând cu anul 1930 în Italia de către italianul Carlo Freter. Pereţii sunt decoraţi în întregime cu mozaic, inspirat din Mausoleul împărătesei Galla Placidia de la Ravenna (Italia), din secolul al 5-lea. Bucăţile de mozaic, de cca 6 centimetri pătraţi, au fost proiectate de Camille Solon, un muralist şi ceramist de origine franceză care a colaborat la mai multe proiecte cu Julia Morgan, şi au fost realizate din sticlă de Murano numite „smalti” – viu colorate şi aurite. Spre deosebire de mausoleul de la Ravenna, care îi plăcuse atât de mult lui Hearst, încât a hotărât să îl copieze acasă la el, pereţii încăperii ce adăposteşte Piscina Romană nu sunt construiţi din marmură, dar au acelaşi desen mozaicat, preponderent în portocaliu şi albastru, plin de stele, ce ia răsuflarea privitorului. Se povesteşte că, la un moment dat în timpul celor cinci ani de lucru la mozaicul acestei piscine, Julia Morgan a trebuit să se opereze şi a petrecut o vreme acasă, pentru recuperare. La întoarcere, s-a uitat în jur şi le-a spus muncitorilor: „Trebuie să daţi totul jos şi să o luaţi de la capăt. Este prea perfect”. Aşa că muncitorii au scos fiecare bucăţică de sticlă de Murano de pe pereţi şi au întins un strat nou de mortar, pe care l-au împuns cu pumnii din loc în loc, să semene cu nişte pereţi antici, nicidecum perfecţi, dar mai asemănători cu originalul. Apoi au fixat din nou mozaicul pe ei. Etică profesională şi iubire de frumos. Castelul Hearst asigură o experiență unică. Stilul arhitectural și asocierea de vechi și nou transformă castelul Hearst într-o atracție pentru turiști, așa cum a fost și pentru producători de la Hollywood: pelicula „Spartacus” (1960) a lui Stanley Kubrick a fost parțial turnată aici, la fel și unul din clipurile Lady Gaga, „G.U.Y”, care a ales drept cadru cele două piscine. Foto: Profimedia Distribuie articolul pe: