CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
În casa cu pasaje ascunse și camere secrete a lui Robin Williams

Foto: Profimedia

În casa cu pasaje ascunse și camere secrete a lui Robin Williams

Celebrul actor Robin william și-a trăit o mare parte din viață într-o vilă din San Francisco (California). Iconică prin arhitectura în stilul renașterii italiene, casa a fost adaptată în concordanță cu stilul original al proprietarului: pasaje ascunse și camere secrete au fost adăugate de dragul celor trei copii ai săi. Casa a fost vândută, în cele din urmă, cumpărătorul plătind 18 milioane de dolari pentru reședința cunoscută sub numele de El Camino del Mar.

Casa celebrului actor este situată în exclusivistul cartier Sea Cliff (alături de vedete precum Sharon Stone, fondatorul Twitter Jack dorsey ori chitaristul Metallica Kirk Hammet), oferind vedere spre Oceanul Pacific, dar și spre iconicul Golden Gate Bridge și Golful San Francisco.

Construită în 1926, de către arhitectul Earle B. Bertz, pentru un industriaș local, se află pe un teren de circa 1.600 mp și păstrează multe elemente originale, precum tavanele înalte cu grinzi expuse și ferestrele arcuite.

Robin Williams și soția sa, Marsha Garces Williams, au cumpărat-o cu 3,2 milioane de dolari, în 1991, ajungând să locuiască aici mai bine de 30 de ani. La divorțul lor, în 2010, soția lui Robin Williams a primit reședința, în care a rămas până când a decis să o scoată la vânzare, în 2023, considerând-o prea mare odată ce copiii au plecat la casele lor. Prețul inițial a fost de 25 de milioane de dolari, însă a fost vândută într-un final cu 18,1 milioane de dolari, aproape doi ani mai târziu.

Robin Williams – care a murit în 2014, la 63 de ani – a locuit, până la finalul vieții, într-o altă vilă, din Peninsula Tiburon, tot în California.

Personalitatea îmbunătățită a casei unui om cu personalitate

După achiziție, locuința a fost renovată complet de soții Williams, fiind vorba mai ales de o modernizare a sistemelor necesare într-o casă. Actorul și fosta sa soție, Marsha Garces Williams, au urmărit să facă acest lucru fără să piardă caracterul unic al casei, astfel că au păstrat atât arhitectura, cât și o parte din materialele inițiale.

Arcadele au fost refăcute, placările păstrate ăn stilul inițial, iar casa, cu totul, a fost menținută în stare foarte bună de-a lungul tipului. Intrarea principală este străjuită de o scară impunătoare îmbrăcată în teracota specifică perioadei și de o balustradă din fier forjat. Cornișe sculptate complex, tavane boltite și detalii din marmură se regăsesc pe întreaga proprietate.

Casa are 20 de camere – între care șapte dormitoare – și o suprafață de circa o mie de metri pătrați, repartizați pe trei niveluri. Printre facilități se numără o sală de cinema, o sală de fitness, un spa cu saună finlandeză, o cramă pentru vinuri.

Bucătăria – alături de care este cămară spațioasă – include un loc de luat masa și insulă centrală, chiuvete triple, spațiu generos pe blat, materiale și electrocasnice high-end precum La Cornue, Sub-Zero, Miele. Dulapurile cu design atemporal au incrustații complexe din lemn și au fost realizate în Europa, provenind de la studioul britanic Smallbone Design.

Suita matrimonială include mai multe încăperi și un dressing uriaș, dar și o baie în stil japonez, care oferă o priveliște directă către Golden Gate Bridge- un element rar și spectaculos.

Renovarea a adus însă câteva elemente neașteptate: pasaje ascunse și camere secrete, create special pentru copiii actorului. Acestea adaugă un aer jucăuș și misterios locuinței, reflectând personalitatea caldă și creativă a lui Robin Williams.

În plus, proprietatea include și un apartament separat pentru oaspeți, dar și zone mai relaxate, cum ar fi un colț dedicat jocurilor și timpului petrecut în familie, cu bănci confortabile și multă lumină naturală.

La nivelul grădinii, se află crama și cămările, alături de spații de stocare cu diferite destinații, unde temperatura este sub control departe de soarele Californiei.

Privită din exterior, casa are un stil cald, pereții în nuanțe deschise și acoperișul cu țiglă roșie integrând-o în peisajul coastei scăldate de lumina Californiei. Un refugiu liniștit, chiar lângă ocean, un loc care, timp de peste 30 de ani, a găzduit una din cele mai efervescente și blânde personalități artistice pe care cinematografia le-a avut.

Foto: Profimedia

Distribuie articolul pe: