Jeremy Irons a cumpărat și restaurat un castel irlandez din secolul al XV-lea

Actorul britanic Jeremy Irons a cumpǎrat și restaurat un castel irlandez din secolul al XV-lea, într-un proiect de suflet care a însemnat cheltuieli de un milion de lire sterline și a durat şase ani, pentru care actorul britanic s-a retras chiar din activitate, timp de un an.

Istorie de secole, pe malurile Irlandei

Acum aproape 600 de ani, în jurul anului 1450 mai exact, clanul Dermod MacCarthy a construit un castel cu două turnuri alăturate, pe o mică insulă stâncoasă de pe coasta Irlandei. Impunătoarea structură, numită castelul Kilcoe, este aproape de golful Roaringwater, ale cărui ape sunt prea puțin adânci pentru a permite navelor să se apropie.

De aceea, în secolul al XVI-lea, castelul Kilcoe a fost singurul castel din West Cork care a rezistat forțelor engleze. Englezii au fost primii care s-au întors pe jos și numai după un asediu prelungit, aceştia au cucerit castelul, în 1603.

Clădirea este formatǎ din douǎ turnuri: unul cu patru etaje și înalt de 20 de metri şi un altul cu șapte etaje, înalt de 26 de metri. Treptele abrupte ale scărilor au fante concepute sǎ permitǎ apărătorilor castelului să împungă intrușii cu sulițe, o caracteristică comună în castelele medievale. Zidurile sale au o grosime impresionantă, cuprinsă între 0,91 și 2,13 metri.

Există pasaje în zidurile dintre turnuri, care permit accesul la camere individuale. Turnurile sunt prevăzute cu creneluri tipice caselor turn irlandeze, iar structura este înconjurată de un zid de piatră care oferea intimitate, dar și protecție în fața valurilor și intrușilor. 

Restaurare mult așteptată, după ani de paragină

După cucerirea sa, în secolul al XVII-lea, castelul a rămas în paragină până când a fost preluat de fermierul pe terenul căruia se afla și vîndut unui arhitect londonez, iar acesta a făcut primii pași spre reabilitare. Astfel, la sfârșitul anilor 1970 a fost obținută o autorizație pentru restaurarea clădirii în scopuri rezidențiale. De asemenea, a fost construit un pod care leagă insula castelului de continent.

În 1996, castelul a fost scos la vânzare. În 1997, terenul și castelul au fost achiziționate pentru 150.000 de lire sterline irlandeze de către actorul englez Jeremy Irons, care locuia într-o casă din vecinătate, cu soția sa, Sinéad Cusack. Aceștia au depus o nouă cerere de autorizație de construire, în februarie 1998, cu planul de a cheltui peste un milion de lire sterline pentru restaurare. 

Planurile de restaurare includeau o cameră de depozitare la parter, o bucătărie, un living și o sufragerie la al treilea etaj, o capelă și o bibliotecă la al patrulea, un dormitor cu baie proprie la al cincilea. În locul unei fose septice tradiționale, a fost instalat un sistem de biociclare pe bază de turbă. Etajul al treilea al turnului principal a fost transformat într-un spațiu de locuit mare, cu două etaje, cu dormitor privat cu multă lumină naturală. Turnul mai mic de la etajul șapte a fost, de asemenea, restaurat. 

Irons și-a luat un an liber de la actorie pentru a se dedica în totalitate proiectului și a plănuit să ofere castelul drept refugiu scriitorilor, istoricilor și arheologilor. De asemenea, a pus la dispoziție tururi ale castelului pentru campanii de strângere de fonduri. 

Restaurarea a fost realizată astfel încât să perturbe la minimum structura clădirii. De exemplu, nu s-au găurit zidurile exterioare, iar pe exteriorul turnurilor au fost aplicate mortar de var și finisaj Harling. Au fost construite și părți suplimentare, de exemplu o cabană pe fundații inițiale.

Supervizarea, proiectarea și planificarea au fost efectuate de o echipă de experți din Marea Britanie, Irlanda și Franța, dar pentru lucrările în sine, Irons a angajat oameni din zonă, adesea cei care apăreau aleatoriu la ușa sa. Piatra pentru restaurare a fost adusă din comitatul Cork și comitatul Clare, iar o macara pentru susținerea lucrărilor a fost adusă tocmai din Franța. Întreaga restaurare – a cărei temă principală a fost descrisă de Irons ca un „riff de jazz pe fundal medieval” – a durat șase ani.

Inițial au existat dispute cu privire la culoarea fațadei, dar în cele din urmă s-a optat pentru un amestec de culoarea piersicii de sulfat feros, despre care se aștepta să oxideze elegant și să păstreze culoarea „portocaliu teracotă”. Castelul este o proprietate privată, astfel că nu se poate intra pentru fotografii sau pentru vizitare, dar tocmai culoarea aceasta deosebită îl face diferit în peisaj și interesant pentru turiștii care vizitează zona.