CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Decorul devine spectacol: scaunele din sticlă de Murano au făcut senzație la lansarea colecției Bottega Veneta

Decorul devine spectacol: scaunele din sticlă de Murano au făcut senzație la lansarea colecției Bottega Veneta

Lansarea colecției de primăvară 2026 Botegga Veneta, al Săptămâna Modei de la Milano, a avut un moment neașteptat, când scaunele destinate audienței au atras atenția tuturor. De fapt niște cuburi transparente din sticlă de Murano așezate în jurul podiumului, ele au fascinat publicul și jurnaliștii prezenți la eveniment, completând logica spectacolului prin designul lor surprinzător și devenind un subiect în sine, separat de colecția prezentată.

Prezentarea colecției de primăvară – vară 2026 Bottega Veneta / Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia

Cuburile au fost realizate manual de 6:AM special pentru lansarea, în 27 septembrie, la Săptămâna Modei de la Milano, a colecției de primăvară – vară 2026 Botegga Veneta, brand de modă cu origini venețiene, ca și 6:AM. Designerii Edoardo Pandolfo și Francesco Palù, care au fondat studioul în 2018, au cartierul general în Milano, dar cu origini în insula venețiană Murano, locul în care s-au născut tehnicile de prelucrare a sticlei de Murano.

Foto: Tomaso Mariniello

Putem înscrie utilizarea acestor scaune din sticlă de Murano – asupra cărora Bottega Veneta va decide dacă le vinde sau nu – în mai multe feluri în tendințele actuale din designul interior.

Pe de-o parte, un material atât de casant cum este sticla capătă o sarcină la propriu, depășind limita fragilității și transformându-se într-un obiect suport, cât se poate de stabil. Apoi, transparența colorată este ceva ce tot mai mulți designeri și arhitecți caută, în momentul actual, pentru modul în care acest material – mai ales sticla de Murano – transformă lumina și spațiul.

Și, nu în ultimul rând, culorile cu vibe retro transpun piesele de design într-o ecuație atemporală, aducând în zilele noastre ecouri din anii 60 si 70, dar într-o perspectivă modernă, posibilă datorită noilor tehnologii de prelucrare și finisare a mterialelor.

Tehnologii vechi și noi, pentru un concept surprinzător

Modelate cu ajutorul unei matrițe metalice complexe și a tehnologiei CNC, aceste cuburi din sticlă au îmbrăcat perfect spațiul destinat prezentării Bottega Veneta.

În construcția cuburilor, s-a pornit de la o formă inițială cu latura de 43 cm, fiecare siluetă fiind ulterior modelată prin reducere, aspectul amintind de fazele timpurii ale cioplirii în piatră. Proporțiile îndrăznețe, specifice arhitecturii pieselor din piatră, sunt aici puse la încercare prin imperfecțiunile sticlei, care induc senzația de fluiditate și mișcare.

Avem astfel un oximoron: forma și materialul se angajează într-un dialog contradictoriu. În spatele acestei retorici subtile, se află rațiuni structurale, pentru ca neregularitățile prezente pe fiecare latură a cuburilor cresc, de fapt, rezistența mecanică a sticlei, explică 6:AM pentru CASA LUX.

Alegerea sticlei pentru aceste piese de mic mobilier se explică prin faptul că aduce luminozitate spațiului destinat prezentării colecției Bottega Veneta. Cu un finisaj texturat și o paletă de zece culori – printre care verde iarbă, roșu închis, maro caramel sau chihlimbar, albastru sau galben pal -, aceste cuburi au creat un fabulos efect de lumină și culoare prin reflecțiile în spațiul complet alb în care au fost puse.

Paleta de culori a fost aleasă cu grijă – explică designerii – pentru a accentua melanjul între transparență, dednsitate și inerenta luminozitate a sticlei.

În proiectele sale, au o abordare multidisciplinară și 6:AM creează obiecte din sticlă de Murano printr-o integrare a tehnicilor tradiționale și a esteticii modernă. Brandul urmează și duce mai departe tradiția veche a sticlarilor din insula venețiană, care aprind cuptoarele la primele ore ale dimineții (de unde și numele brandului).

Distribuie articolul pe: